Actualitate

Sute de amenzi pentru șoferii nesimțiți, într-o singură zi

239 de amenzi, în valoare de 47.300 lei au dat polițiștii locali în urmei unei acțiuni de control în centrul orașului.

Pe lângă amenzi, inspectorii Primăriei Cluj-Napoca au ridicat 5 autovehicule parcate neregulamentar. “Verificările au vizat identificarea celor care au parcat neregulamentar în zonele pietonale, pe pistele de biciclete, trotuare, celor care au blocat o bandă de circulaţie, precum şi parcarea fără achitarea taxei aferente şi activitatea de taximetrie”, au declarat reprezentanții Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei.

De asemenea, prin acţiunea de astăzi, poliţiştii locali au urmărit menţinerea curăţeniei stradale, respectarea măsurilor de protecţie şi semnalizare a lucrărilor de reparaţii a imobilelor şi intervenţilor la trama stradală sau trotuar şi a panotajului publicitar.

abonare newsletter