Actualitate

Traviata revine pe scena Operei Române din Cluj-Napoca

Opera Națională Română din Cluj-Napoca invită clujenii să asiste la spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi, una dintre cele mai emoționante și captivante povești de dragoste ale tuturor timpurilor. Spectacolul liric va avea loc miercuri, 25 februarie, de la ora 18:30.

Creația lui Giuseppe Verdi, o veritabilă capodoperă universală, va introduce spectatorii într-un Paris burghez unde dragostea, suferința și sacrificiul marchează celebra poveste de iubire a captivantei Violettei Valéry și a tânărului Alfredo. Opera în trei acte este cunoscută pentru istoricul său palpitant, lansarea sa fiind puternic influențată de cenzura anilor 1800, care nu i-a permis compozitorului să plaseze în contemporan acțiunea, acesta fiind obligat să o transpună într-o ”păcătoasă” perioada medievală. În pofida dificultăților, însă, spectacolul a avut un succes triumfal.

Duminică, 23 noiembrie, distinsa Traviata reprinde viață în fața publicului datorită următoarei distribuții: Lucia Bulucz (Violetta Valéry), Pataki Adorján (Alfredo Germont), Geani Brad, Iulia Merca, Corina Păștean, Tony Bardon, Beniamin Pop, Cristian Hodrea, Horațiu Ruști, Radu Lucaciu și Ion Stancu, alături de balerinii Dorina Lucaciu, Gabriela Sima, Daniela Drăgușin, Mircea Barițchi și Valentin Mihăilă, acompaniați de Orchestra Operei clujene, aflată  sub bagheta dirijorului Hórvath József.  


Spectacolul este interpretat în limba italiană.

Biletele sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală,  în reţeaua Eventim şi  online pe  www.eventim.ro.

abonare newsletter