monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii reclamă: “Clujul ar trebui să se numească Capitala Europeană a Murdăriei” sau “Ai impresia că eşti într-un sat din 1950”

Mai mulţi clujeni s-au arătat nemulţumiţi de mizeria de pe străzi şi spun că au impresia că trăiesc la sat, nu într-un oraş care se luptă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. În vizorul nemulţumiţilor au intrat şi taximetriştii, care, spun ei, nu fac cinste oraşului.

„Domnule primar, sunt extrem de ingrijorat de evoluţia (în fapt involuţia) urbei noastre dragi, mizeria (la propriu) care zace pe străzi şi noroiul de pe trotuare şi carosabil crescând proporţional cu gradul de nesimţire al edililor, acest început de an dovedindu-se un record absolut ! Aş propune renumirea acestei (autodenumite) Capitale Europene a Tineretului - apropo, care for european sau comisie credeţi că ar îndrăzi să ne confere un asemenea titlu după halul de degradare la care s-a ajuns - cu un al supranume mult mai potrivit, anume Capitala Europeană a Murdăriei (aici aţi pus osul, aţi fost consecvent, un oraş de renume l-aţi transformat în ce se vede)”, spune un clujean pe un site de reclamaţii şi sesizări la adresa Primăriei Cluj-Napoca.


Tot legat de mizeria de pe străzi, un alt clujean se plânge de faptul că “ai impresia că eşti într-un sat din anii 1950”.

“Vi se pare normal ca o Capitală Europeană a Tineretului în momentul în care ninge sau plouă să fie murdară atât pe partea carosabilă cât şi pe trotuare în aşa fel încât să ai senzaţia că eşti de fapt într-un sat din anii 1950? Vi se pare normal ca lângă bordurile de lângă trecerile de pietoni, şi nu numai, să fie noroiul de 2 cm? Vi se pare normal ca în momentul în care tu aştepţi la trecerea de pietoni culoarea verde a semaforului, să treaca maşinile prin faţa ta şi să te stropească cu mocirla care domneşte pe străzile şi bulevardele din centrul Clujului?”, scrie un alt locuitor al Clujului.

El mai spune că turiştii care vor veni în Cluj-Napoca la festivalul Untold vor râde dacă în cazul unei ploi torenţiale oraşul se va transforma în lac.

“Imaginaţi-vă ce părere vor avea turiştii care vor veni la festivalul Untold, în cazul în care va ploua într-una din zilele în care se va desfăşura festivalul. Vor râde de noi domnule primar! Dacă în momentul în care ninge 2 ore sunt înfundate canalizările, în cazul unei ploi torenţiale pe perioada verii vom avea parte de un adevărat lac pe străzile din centrul Clujului. De ce nu luaţi măsuri ca firmele de salubrizare să spele absolut toate trotuarele şi toate străzile din Cluj?”, se întreabă clujeanul.

Schimbând registrul, el are şi alte nemulţumiri legate de faptul că taximetriştii îşi fac propriile legi şi reguli în oraş.

“Pe ce bază se eliberează autorizaţia de a fi taximetrist? Mijloacele de transport în comun nu pot intra în staţii datorită acestor taximetrişti care parchează liniştiţi în staţiile de bus. Ce se întâmplă în acest oraş e anormal. Aşa nu va avea Clujul nicio şansă să ajungă Capitală Culturală Europeană”, încheie clujeanul.