Actualitate

Fără plăcuţe bilingve la intrările în oraş

Primăria Cluj-Napoca a câştigat la Curtea de Apel Cluj, iar plăcuţele bilingve nu trebuie în Cluj-Napoca.

Primăria Cluj-Napoca era obligată să monteze plăcuțe bilingve la intrările în oraș, după ce instanța a dat în luna iulie a anului 2014 câștig de cauză Fundaţiei European Committee Rights Hungarians Central Europe care a cerut acest lucru.

Primarul Emil Boc a declarat miercuri, 16 iulie 2014, că autoritățile locale vor ataca decizia în instanță. „Noi avem legi interne care nu permit amplasarea acestor plăcuțe. Vom vedea motivarea și vom ataca sentința”, a declarat Boc.


„Admite recursul declarat de recurentul CL şi P mun CJ-N împotriva sentinţei civile nr. 4800, pronunţată la data de 11.07.2014 în dosarul nr. 1516/117/2014 al Tribunalului Cluj pe care o casează în tot în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta FECHRHCE ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active. Decizia este definitivă şi executorie”, au motivat cei de la Curtea de Apel Cluj.

abonare newsletter