monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Bărbat reţinut pentru mai multe furturi. A furat dintr-o singură locuinţă 11.000 de lei

Poliţiştii clujeni au reţinut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea a trei furturi.

Poliţiştii din Dej au reţinut pentru 24 de ore miercuri, 21 ianuarie, un bărbat de 21 de ani din comuna Bobâlna, pentru comiterea a 3 infracţiuni de furt calificat.          

Din cercetări a reieşit că la data de 5 ianuarie, tânărul ar fi pătruns, fără drept, în bucătăria imobilului părţii vătămate, angajată la o companie de transport. Din interior ar fi sustras o plasa în care se aflau 11.000 de lei, bilete şi abonamente de călătorie, cauzând un prejudiciu total de peste 36.130 de lei.  

Tot în cursul lunii ianuarie, tânărul ar fi intrat prin escaladare, în locuinţa unei femei, de unde şi-ar fi însuşit o posetă, în care se aflau în jur de 500 de lei şi acte de identitate.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că bărbatul, la sfârşitul anului 2014, ar fi pătruns, prin efracţie, într-o cabană din Dej, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de circa 2.500 lei.

„Tânărul a fost reţinut de către poliţişti pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul total, în valoare de aproximativ 46.000 lei, a fost recuperat în proporţie de peste 60%”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.