monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Un clujean a înșelat o femeie cu 45.000 de euro. A mințit-o că va cumpara un apartament pe numele ei

Un bărbat în vârstă de 42 de ani este cercetat de polițiștii clujeni pentru înşelăciune după ce ar fi păgubit o femeie cu circa 45.000 de euro, promiţându-i că va intermedia achiziţionarea unui apartament în Turda.

Infracțiunea a avut loc în perioada martie 2013 - august 2014 dar bărbatul a fost identificat de polițiști abia joi, 8 ianuarie 2015. El ar fi  determinat o femeie să-i depună în contul personal o sumă de bani, promiţându-i că va achiziţiona, în numele ei, un apartament în municipiul Turda.

„După ce partea vătămată ar fi dat curs celor solicitate, cel bănuit de comiterea faptei ilicite ar fi utilizat banii în folos personal. Prejudiciul reclamat este de aproximativ 45.000 de euro”, transmite IPJ Cluj.

În cauză, continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.