Actualitate

GADGETURILE anului 2015: Ce dispozitive inteligente vor fi la modă anul viitor

De la căciuli muzicale până la tricouri care vor monitoriza bătăile inimii, tot ce părea de domeniul fantasticului în trecut, iată că vor deveni lucruri reale în 2015, informează CNN. Şi, ceea ce este şi mai important, este că toate aceste invenţii vor fi în pas cu moda, pentru a putea fi purtate cu plăcere de oricine.

Sursa foto playtech.ro Sursa foto playtech.ro

TOPUL gadgeturilor care vor fi la modă în 2015:

Tricoul Ralph Lauren Polo Tech


A fost purtat pentru prima dată de copiii de mingi prezenţi la ediţia din acest an a turneului de tenis US Open, dar va putea fi folosit de cei interesaţi oricând începând din 2015.

Tricourile cu compresie sunt echipate cu senzori biometrici a căror funcţionalitate este similară cu cea a brăţărilor inteligente. Senzorii sunt ascunşi în tricou şi pot monitoriza bătăile inimii, datele fiind trimise către o aplicaţie iOS de pe un smartphone sau tabletă ce va putea oferi informaţii în timp real despre activitatea efectuată, numărul de calorii arse, ritmul cardiac sau respiraţie.


Ceasul Apple (Apple Watch)

Lansat în 2014 de Apple, primul ceas inteligent al companiei americane va fi disponibil de la începutul anului 2015. Ceasul Apple Watch va combina funcţiile de monitorizare a sănătăţii şi a activităţii de fitness cu comunicaţiile. Apple Watch include aplicaţii pentru hărţi, fotografii, muzică şi mesaje. Pentru a putea funcţiona, Apple Watch trebuie să fie conectat la un iPhone.


Aplicaţiile pentru călătorii

Aplicaţiile pentru călătorii vor deveni şi mai integrate, potrivit CNN. Principalul obiectiv în 2015 va fi cât de repede poţi să ajungi într-un mijloc de transport, cu doar o planificare minimă, fără a folosi un calculator sau un agent de turism.


Printre aplicaţiile recomandate sunt Flight Tonight, care monitorizează zborurile disponibile pe aeroporturile preferate, sau TripIt Pro, care poate găsi curse alternative în cazul anulării celor programate.

Aplicaţiile pentru navigare


Google maps a revoluţionat lumea, făcând ca hărţile pe hârtie să pară nişte relicve. Dar, se pare, că în 2015 aplicaţiile noi vor fi din ce în cei mai revoluţionare. 

Realitatea augmentată va fi un sprijin pentru toţi cei ce călătoresc. Realitatea augmentată este o tehnologie ce suprapune informaţii peste ceea ce se vede în realitate. Asta înseamnă indicarea automată a obiectivelor turistice sau a oricărei clădiri în timp ce sunt privite. Printre cele mai cunoscute aplicaţii sunt Wikitude, disponibilă pentru telefoane Apple, Android, Windows şi ochelarii inteligenţi, sau Yelp Monocle.

Ochelarii Google Glass

Google Glass constă dintr-o pereche de ochelari cu un ecran de mici dimensiuni deasupra ochiului drept. Glass poate face poze şi înregistrări video cu o cameră controlată vocal. Pe ecranul Glass, vizibil doar pentru utilizator, pot fi afişate informaţii la cerere. Dispozitivul utilizează programul Android al Google şi are nevoie de un smartphone pentru conexiunea la internet.

Aceşti ochelari ar putea avea un concurent în 2015 - Gear Blink, de la Samsung.

Căciula muzicală

Cum ar fi să experimentăm muzica într-un mod călduros şi fără niciun fir? 1voice a dezvoltat o căciulă cu căşti Bluetooth incorporate, care ne vor ajuta să ascultăm muzică fără a mai folosi Aceşti ochelari ar putea avea un concurent în 2015 - Gear Blink, de la Samsung.

Etichete: apple gadget
abonare newsletter