monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Trei clujeni, cercetați pentru evaziune fiscală de peste 850.000 lei

Trei bărbați sunt cercetați de polițiștii clujeni pentru evaziune fiscală, prin care s-ar fi creat un prejudiciu de. Aceştia sunt bănuiţi că nu ar fi declarat şi achitat T.V.A., aferentă unor unor tranzacţii cu autoturisme second-hand.

La data de 12 noiembrie, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei bărbaţi, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Din verificări a reieşit că cei trei, cu vârste între 29 şi 31 de ani, din Cluj-Napoca şi Zalău, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, nu ar fi achitat T.V.A. către bugetul de stat, aferentă unor tranzacţii cu autoturisme second-hand.

În fapt, bărbaţii, personal sau prin intermediul unor împuterniciţi, ar fi importat autoturisme uzate, în valoare de peste 4.500.000 lei, de pe teritoriul unor state membre ale U.E., obligându-se să plătească T.V.A. în România. Ulterior, aceştia ar fi omis să evidenţieze în contabilitate operaţiunile de cumpărare şi de revânzare a autoturismelor către cumpărători din România. Prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin neplata T.V.A., este de aproximativ 870.000 lei.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj