Actualitate

Bogdan Ota: “Clujul este un oraș aparte, un centru multicultural care nu contenește să mă surprindă plăcut de la un concert la altul”

Pe 10 noiembrie, de la ora 20:00, Bogdan Ota își va lansa, în premieră, pe scena Operie Naționale Române din Cluj cel de-al doilea album numit "Revelations".

1. Pe 10 noiembrie îţi lansezi pe scena Operei Naţionale Române din Cluj cel de-al doilea album, intitulat "Revelations". Ce înseamnă acest album pentru tine şi ce aduce nou faţă de primul?

REVELATIONS reprezintă următoarea treaptă în evoluţia mea ca şi compozitor şi interpret. În acest album, accentul pus pe muzicalitate este deosebit de mare. De această dată am optat pentru o paletă sonoră mult mai largă, mai multe tehnici de orchestraţie şi de sound design, acestea fiind utilizate din belşug. Sintetizatoarele de asemenea ocupă un rol foarte important, fiind împletite şi topite chiar în scriitura orchestrală. De asemenea, pe lângă piesele cu pian există două lucrări muzicale compuse exclusiv pentru orchestră, două lucrări pentru vioară, respectiv vioară şi violoncel şi piese pentru solişti vocali.


2. Ai putea explica pentru cititorii noştri semnificaţia titlului? Despre ce revelaţii e vorba? Ce anume te-a inspirat când ai compus muzica?

Cu toţii avem revelaţii. Unele ne privesc în mod direct, altele privesc un anume colectiv sau, de ce nu, întreaga omenire. Uneori visăm poveşti de dragoste, alteori avem coşmaruri legate de o anume persoană sau chiar de viitorul nostru. Dacă înţelegem că visele nu sunt un fenomen aleator şi un produs al scoarţei noastre cerebrale, realizăm că suntem de fapt energie pură, în permanenţă conexiune cu alte energii din univers şi că ceea ce vedem în vis e menit să ne avertizeze sau să ne liniştească cu privire la diverse lucruri care se întâmplă sau vor avea loc în viitor în viaţa noastră pământeană. Eu sunt un artist; muzica mea e revelată de undeva de sus. Eu însumi nu compun mare lucru. Aş putea spune pe scurt că ce visez noaptea scriu ziua. REVELATIONS plasează ascultătorul în situaţii diferite şi îl ajută să-şi privească în mod echilibrat propria existenţă. De aici vine diversitatea mare de genuri abordată pe acest album.


3. Am avut ocazia să ascult integral pe site-ul tău www.bogdanota.com piesa "God to Mankind" ce deschide albumul. E un mesaj extrem de puternic, ce va afecta profund ascultătorii. Cum ţi-a venit ideea acestui monolog al lui D-zeu?

În cazul piesei God to Mankind lucrurile stau diferit. Această lucrare eu o privesc ca pe o misiune personală, o piesă care trebuie să se facă auzită în sălile de spectacol şi nu numai. O scurtă privire aruncată asupra istoriei omenirii ne arată faptul că oamenii şi-au dorit întotdeauna o reprezentare a divinităţii. Au construit temple şi stătui maiestuoase care îl repezentau pe Horus ca pe un om cu cap de şoim, pe Seth cu chip de şacal, apoi sute de ani mai târziu au turnat un viţel de aur căruia să i se închine în deşert, iar o dată cu trecerea într-o nouă era astrologică un berbec trebuia sacrificat în anumite momente ritualice. Acestea erau erele Taurului şi Berbecului arătate în Biblie. Trecerea în Era Peştilor o marchează Isus şi tot el propăvăduieşte trecerea în următoarea etapă de dezvoltare a omenirii, cea a Vărsătorului, cea în care ne aflăm în prezent. În Renaştere Michelangelo a desăvârşit Creaţia pe bolta Capelei Sixtine identificându-l pe Dumnezeu cu bărbatul ajuns la vârsta înţelepciunii cu mâna întinsă către Adam. Acesta este modul în care mulţi dintre noi ni-l imaginăm pe Dumnezeu şi în ziua de astăzi. Dumnezeul propavaduit în creştinism înseamnă inocenţă, iubire necondiţionată, toleranţă, sprijin şi nu în ultimul rând iertare. În viziunea mea artistică vocea unui copil, plină de căldură şi gingăşie care ne mustră cu blândeţe pentru greşelile noastre e mai nimerită în contextul acesta decât o voce baritonală, tunătoare care să ne sperie şi să ne insufle respect prin frică. Nu eu am compus conţinutul mesajului, eu doar l-am transcris aşa cum mi-a fost revelat. Ni se reamintesc darurile pe care le-am primit de la Facerea Lumii încoace şi ni se evidenţiază ce am făcut noi cu ele. Câţi din noi am păzit cu sfinţenie Credinţa şi Legea?! Câţi din noi respectăm Decalogul? Câţi din noi am înţeles mesajul iubirii lăsat de Hristos pe pământ ca noi să-l urmăm şi să trăim în pace şi armonie?  Trăim într-o lume bolnavă pe care o putem schimba. Schimbarea trebuie să înceapă cu omul din oglindă.


4. "Eu sunt ceea ce sunt. Iubirea este Legea". Poţi te rog să comentezi acest final al piesei "God to Mankind"?

Eu Sunt Ceea Ce Sunt este traducerea în limba romană a numelui lui Dumnezeu, cel dat lui Moise împreună cu Tablele Legilor. ”Eu sunt YHWH Dumnezeul tău, cel care te-a scos din sclavia Egiptului. Să nu ai alţi Dumnezei în afară de mine.” Iubirea este singura lege prin care s-a creat totul şi prin care creăm şi noi la rândul nostru. Dacă aplicăm legea iubirii este imposibil să ne ridicăm împotriva aproapelui nostru, să asuprim şi să-l controlăm pe cel slab. Prin Iubire înţelegem, tolerăm, respectăm şi dăm viaţa.


5. Ai ales să lansezi noul tău album la Cluj, în inima Transilvaniei. Te leagă ceva în mod aparte de acest oraş? Este publicul clujean preferatul tău?

Ardealul este locul în care m-am simţit bine dintotdeauna. Din partea tatălui sunt ardelean, mama este moldoveancă. Sunt român în primul rând şi deocamdată publicul român este preferatul meu. Am cântat în multe locuri în lume dar încă simt că nicăieri nu-i ca acasă. Chiar dacă sălile de spectacol sunt mici, slab dotate, iar ca să promovezi un concert treci asemeni lui Dante prin Infern cu tot acest hăţiş al legislaţiilor stufoase şi al lipsei de interes al unora sau habarnismul altora, când lumea aplaudă în picioare îmi dau seama că înţeleg perfect muzica mea, că sunt iubit şi respectat şi că ceea ce fac eu contează cu adevărat. Clujul este un oraş aparte, un centru multicultural care nu conteneşte să mă surprindă plăcut de la un concert la altul.


6. Cu ce artişti ai colaborat pe acest album? Ştiu că te implici mult în descoperirea şi lansarea talentelor din domeniul muzicii prin acţiunile Asociaţiei Culturale "Bogdan Ota".

Da, aşa este, atât cât pot şi cu resursele pe care le am la îndemână implic talente româneşti în proiectele mele. România are nevoie de aşa ceva. Eu ce să le spun celor care mă întreabă : “Cum ai reuşit? Vreau şi eu!”, să-i trimit să emigreze? Eu am mâncat pâinea de emigrant, iar înainte de asta, ani de zile am mâncat pâinea de ignorat în propria ţară. E greu şi înjositor să te rogi de câte un habarnist al industriei de muzică mult prea uşoară românească să-ţi acorde o audienţă de 3 minute, faci drumuri la Bucureşti cu programări peste programări şi apoi te întorci cu coada între picioare că nu sunt interesaţi de muzica ta, ca vocea e nu ştiu cum, că nu te îmbraci de fitze, că piesele “nu au cârlig şi nu te ridică de pe scaun să dansezi”, că eşti din provincie etc. Dacă nu eşti pe sticlă în emisiunile tip tabloid NU EXIŞTI. Mie îmi e scârbă de ei şi de tot ceea ce reprezintă ei, de aceea lucrez exclusiv cu ELECTRECORD în ţară, o casă de discuri cu tradiţie şi cu accent pe cultură în primul rând. Eu nu pot să mai văd atâta ignoranţă şi imbecilitate şi de aceea, atât cât pot ajut, invit oameni talentaţi, compun pentru ei, îi promovez pe aceeaşi scenă cu mine, împărţim împreună emoţiile spectacolului şi aplauzele, le trec numele şi imaginea pe coperta CD-ului meu care se vinde în toată lumea şi astfel şansele lor cresc. Pe acest album am ales să colaborez cu Ilinca Bacila, o frumoasă şi talentată adolescentă clujeancă care a reprezentat cu cinste acest oraş la Vocea României, cu Sergiu Coltan, tenor al Operei Române din Cluj cu o căldură aparte în voce şi o expresivitate cum rar întâlneşti, Lucian Anghel din Bucureşti, un talentat cântăreţ ascuns după rafturile unui magazin de instrumente muzicale din capitală, care dacă s-ar fi născut în SUA ar fi avut deja lumea la picioare. De asemeni vocea lui Dumnezeu de pe prima piesă e înregistrată de un alt talent clujean, Mira Pop. La doar 16 ani este o actriţă desăvârşită. Radu Cotoman este co-producatorul albumului REVELATIONS, un violonist de excepţie şi un dirijor foarte talentat, editorul de partituri şi mâna de fier în orchestră Nordic Sonata cu care cânt ori de câte ori am ocazia. Emerich Gherca, violoncelistul, te înfioară la fiecare atingere de arcuş şi nu cred să existe vreun gen muzical din creaţia pentru violoncel care să-l pună în dificultate. Toţi cei menţionaţi mai sus, dar şi cei ale căror nume nu le-am amintit dar cu care am lucrat la REVELATIONS trăiesc şi respiră ARTA. Balerinii Florin Ianc şi Vicky Bogoi sunt deja vedetele concertelor mele de mai multă vreme, iar ceea ce exprimă prin dansul lor şi  prin coregrafia d-nei Gabriela Rusu este imposibil de imaginat. Trebuie văzut!   

7. Concertele ce poartă semnătura ta au obişnuit deja publicul cu un set-up de scenă complex şi cu un mix spectaculos între muzică, proiecţii video, lumini, efecte speciale şi balet. Va fi şi de data aceasta un spectacol total?

Spectacolul de lansare va cuprinde şi de această dată elemente tehnice şi un set-up complicat pentru ca publicul să aibă simţurile exaltate din toate părţile. Fiecare persoană din sală se poate bucura de întreg ansamblul artistic din scenă sau poate să se focuseze doar pe anumite elemente. Asta e frumos când ai mai multe arte întrunite pe aceeaşi scenă, ai de unde alege, iar sala Operei Romane din Cluj este o locaţie specială. Eu unul o privesc ca pe un portal prin care o dată ce ai trecut nu te mai poţi întoarce acelaşi om.

Ultimele Stiri
abonare newsletter