Actualitate

Aplicație pentru a detecta eventuale mesaje cu tendință suicidară postate pe Twitter

Pentru a încerca să prevină actele de suicid, o asociație de caritate britanică "The Samaritans" (Samaritenii) lansează miercuri o aplicație informatică destinată să avertizeze în cazul în care utilizatorii postează mesaje îngrijorătoare pe rețeaua de socializare Twitter.

sursa foto: pressalert.ro sursa foto: pressalert.ro

Aplicaţia gratuită lansată de asociaţia de caritate ce oferă consiliere psihologică utilizatorilor care au avut tentative sinucigașe, detectează mesaje ce conțin cuvinte sau exprimări precum "m-am săturat să fiu singur", "mă urăsc", "deprimat", "nevoie de ajutor" sau "nevoie de a vorbi cu cineva". Cei care au subscris la aplicație primesc imediat un mesaj electronic care îi avertizează în legătură cu existența acestor mesaje pe Twitter și le dă informații cu privire la modul în care pot acorda ajutor, relatează Agerpres.

Aplicația numită Radar app este destinată persoanelor cu vârste între 18 și 35 de ani, cele mai active pe rețele de socializare.


"Știm că persoanele care suferă intră deseori pe internet pentru a găsi ajutor", a explicat Joe Ferns, unul dintre responsabilii asociației. "Avem nevoie de instrumente cum este organizația Samaritenii pentru a încuraja oamenii să fie atenți unii cu ceilalți, să se sprijine în ceea ce privește căutarea și găsirea de ajutor", a adăugat el.

Etichete: mesaje twitter
Ultimele Stiri
abonare newsletter