Actualitate

Fidel Castro propune SUA o colaborare împotriva unui inamic comun

Liderul cubanez Fidel Castro a propus sâmbătă Statelor Unite o colaborare în lupta contra virusului Ebola, cu scopul de a evita o epidemie pe continent, relatează presa cubaneză.

"Vom colabora cu plăcere cu personalul american referitor la această problemă", a afirmat Fidel Castro, în vârstă de 88 de ani, retras de la putere în 2006 din motive de sănătate.

"Înţelegem că doar prin abordarea acestei probleme la cel mai înalt nivel de pregătire vom reuşi să protejăm poporul nostru şi naţiunile din America Latină, să evităm o epidemie (de Ebola)", a adăugat el.


În pofida dificultăţilor sale economice, Cuba s-a implicat activ în lupta contra virusului Ebola trimiţând în Africa, pe 1 octombrie, 165 de experţi din domeniul sănătăţii, informează Mediafax. 

Secretarul de Stat american, John Kerry a mulţumit vineri Cubei pentru contribuţia în lupta internaţională împotriva virusului Ebola, în contextul în care Havana şi Washingtonul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice oficiale în 1961 şi întreţin relaţii ostile.


Febra hemoragică Ebola a provocat moartea a cel puţin 4.555 de persoane dintre cele 9.216 cazuri înregistrate în şapte ţări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania şi SUA), potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Etichete: sua
abonare newsletter