Actualitate

Parteneriat de top pentru studenţii Universităţii Babeş-Bolyai

Studenţii Universităţii Babeş-Bolyai vor face practică în cadrul uneia dintre cele mai importante companii din lume, în baza unui protocol încheiat joi între conducerea UBB şi managementul companiei Emerson ca urmare a interesului pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Cluj-Napoca.

Protocolul semnat astăzi este valabil un an de zile şi are în vedere dezvoltarea unor programe comune, îmbunătăţirea condiţiilor de studiu, acordarea unor burse doctorale pentru studenţii de top ai UBB, implicarea specialiştilor companiei în consilierea şi orientarea profesională a studenţilor, elaborarea programelor de studii, organizarea unor sesiuni ştiinţifice, a conferinţelor şi sesiunilor de practică.

“Emerson va oferi internship-uri şi programe de training, create cu scopul de a creşte potenţialul de dezvoltare profesională a studenţilor. Acest lucru se materializează prin reînnoirea angajamentului de colaborare cu UBB, continuând astfel parteneriatul care durează de mai bine de şapte ani şi care şi-a propus să susţină studenţii în procesul de familiarizare cu valorile mediului de afaceri”, a declarat Mihaela Luţaş, prorector responsabil de relaţia cu mediul de afaceri şi practică studenţească.


Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, a sfătuit şi celelalte universităţi să încheie astfel de protocoale de colaborare cu firme.

“Universitatea este privilegiată de acest protocol de colaborare şi sfătuiesc şi celelalte universităţi să dezvolte parteneriate cu acest gen de firme”, a precizat Pop.


Conducerea companiei Emerson a declarat că în ultimii ani mai mult de jumătate dintre studenţii care au făcut practică în cadrul companiei au fost angajaţi.

“Vom continua relaţiile aşa cum le-am avut şi până acum. De-a lungul ultimilor trei ani, Emerson a angajat, în programe de internship, mai mult de 60 de studenţi ai UBB, dintre care 25 fac parte, în prezent, din echipa Emerson. Totodată, putem spune că peste 55% dintre studenţii care au încheiat cu succes programul de internship, au devenit angajaţi ai companiei”, a precizat Balazs Hopka general manager Emerson SRL.


Conducerea Emerson şi-a luat astăzi angajamentul de a susţine UBB prin organizarea unor programe de internship, în colaborare cu universitatea, care să le asigure studenţilor pregătirea practică necesară, prin oferirea programelor de internship pentru angajaţii universităţii, susţinerea unor cursuri de către angajaţi ai Emerson prin care aceştia să împărtăşească studenţilor din experienţa şi cunoştinţele lor.

UBB mai are încheiate protocoale de colaborare cu Porsche AG, EBS Romania SA și MHP Consulting Romania SRL.


Compania Emerson are 200 de angajaţi la Cluj-Napoca şi a investit în parcurile industriale de la Cluj 100 de milioane de dolari. Emerson este cel mai mare investitor străin în Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter