Actualitate

Coşmar pentru şoferi. Începe modernizarea străzilor din centru

Curtea de Apel Cluj a dat câştig de cauză Primăriei Cluj-Napoca în disputa cu Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) privind licitaţia pentru modernizarea străzilor din centru.

Străzile Moţilor, Avram Iancu, I.C. Brătianu şi Memorandumului ar putea intra în reparaţii în această toamnă, după ce Primăria Cluj-Napoca a câştigat disputa cu CNSC. În luna iunie, Primăria a desemnat firma Viarom câştigătoare a licitaţiei pentru modernizarea celor patru străzi, dar au apărut contestaţii. Diferit-Kiat şi ARL au depus contestaţii pe motiv că Viarom nu a respectat cerinţele din caietul de sarcini, iar CNSC a admis contestaţia celor de la Diferit. Astfel, CNSC  a cerut Primăriei să anuleze rezultatul licitaţiei, dar autorităţile locale au atacat decizia în instanţă.

“Ieri, Curtea de Apel Cluj a dat câştig de cauză Primăriei, în disputa cu CNSC şi în consecinţă, firma care a fost desemnată de Primărie, Viarom este câştigătoare şi vom putea încheia contractul pentru Cluj Oraşul Comoară. Vom începe lucrările poate chiar din această toamnă. Este vorba despre străzile din centru: Moţilor, Avram Iancu, I.C. Brătianu, Memorandumului. Primăria a reuşit să câştige procesul la Curtea de Apel şi s-a demonstrat că a fost bună ideea de a ataca în instanţă decizia CNSC pentru că acum este definitivă, putem încheia contractul şi pleca la drum. Decizia este definitivă”, a declarat primarul Emil Boc.


În această vară, primarul afirma că după modernizare, aspectul străzii Calea Moţilor va fi cu totul schimbat. “Vor dispărea stâlpii de la Electrica, va fi pavaj, iluminat ornamental, exact ca pe Eroilor. Va fi o stradă de vârf a Clujului”, a menţionat Boc.

Odată cu începerea lucrărilor de modernizare, vor fi impuse restricţii de circulaţie şi, cel mai probabil, traficul va fi dat peste cap, la fel cum s-a întâmplat pe Calea Turzii. Pe Moţilor, în această vară s-au desfăşurat lucrări pentru introducerea cablurilor în subteran. Clujenii care locuiesc pe această stradă au fost nemulţumiţi de modul în care au decurs lucrările: gălăgie, utilaje folosite noaptea, trafic blocat.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter