monitorulcj.ro Menu

Actualitate

O şoferiţă începătoare a lovit un bărbat pe trecerea de pietoni

O şoferiţă de numai 18 ani a lovit, ieri, un bătrân care trecea strada regulamentar.

„La data de 15 august a.c., în jurul orei 01:50, o tânără de 18 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moţilor din municipiul Cluj-Napoca, la intersecţie cu strada Petru Maior, a  surprins şi accidentat uşor un bărbat de 70 de ani”, precizează reprezentanţii IPJ Cluj.  

Potrivit acestora, bărbatul în vârstă de 70 de ani, din comuna Iclod, judeţul Cluj, în calitate de pieton, s-a angajat regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator şi marcaj rutier.

Un accident asemănător, soldat cu rănirea uşoară a doi pieton s-a produl zilele trecute, pe strada Splaiul Independenţei din Cluj-Napoca.

„Un bărbat de 54 de ani, din Dej, în timp ce conducea un autoturism pe strada Splaiul Independenţei, a surprins şi accidentat uşor un bărbat de 29 de ani, din Câmpia Turzii, precum şi o femeie de 24 de ani, din Braşov.

Cei doi, în calitate de pietoni, s-au angajat regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator şi marcaj rutier”, mai arată reprezentanţii IPJ Cluj.