Actualitate

Peste 40 de militari ucraineni au dezertat şi se află în sudul Rusiei

Peste 40 de militari ucraneni şi-ar fi părăsit sâmbătă unităţile şi s-ar fi refugiat în sudul Rusiei, a anunţat un reprezentant al FSB, în contextul în care confruntările dintre separatişti proruşi şi forţele guvernamentale continuă în estul Ucrainei.

În total "41 de rezervişti şi-au părăsit unităţile militare şi au sosit la postul de frontieră Izarino, aflat sub controlul rebelilor (proruşi), cărora le-au cerut permisiunea să treacă în Rusia, din cauza reticenţei de a lupta împotriva propriului popor", a declarat pentru agenţii ruseşti de presă Vasili Malaiev, reprezentantul Serviciului Federal de Securitate (FSB) de la Rostov (sud), scrie mediafax.ro

Separatiştii proruşi i-ar fi lăsat să treacă pe teritoriul rusesc după ce le-ar fi strâns mâna, a precizat Malaiev.


Pe teren, confruntările se intensificau la Doneţk şi Lugansk, capitalele celor două regiuni rusofone omonime şi totodată bastioane separatiste.

Explozii puternice se auzeau sâmbătă, la intervale regulate, în cartierul Oktiabrski, la periferia Doneţkului, în apropiere de aeroport, potrivit unui jurnalist AFP.


Forţele ucrainene au anunţat că au pierdut patru oameni în ultimele 24 de ore.

De la începutul crizei din Ucraina, care s-a soldat cu 1.000 de morţi, oficiali de rang înalt şi presa, atât de partea rusească cât şi de partea ucraineană, au fost acuzaţi în mai multe rânduri că poartă un "război al dezinformării".


Uniunea Europeană a anunţat sâmbătă că a extins lista cu oficiali ruşi vizaţi de sancţiuni, pe care se află de-acum şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) Nikolai Bortnikov, şeful serviciilor de informaţii Mihail Fradkov şi preşedintele cecen Ramzan Kadîrov. Secretarul Consiliului rus pentru Securitate Nikolai Patruşev, un fost şef al FSB, se află şi el pe această nouă listă.

Etichete: rusia ucraina
Ultimele Stiri
abonare newsletter