Actualitate

Tatăl studentului mort în accidentul aviatic a vorbit cu presa din Canada: ”Voia să găsească un tratament pentru cancer”

Tatăl lui Andrei Anghel, studentul de la UMF Cluj care a murit, împreună cu prietena sa, în accidentul aviatic din Ucraina, a vorbit pe larg cu presa din Canada, deşi în România a cerut discreţie totală.

Studentul de la UMF Cluj care a murit, împreună cu prietena sa, în tragedia aviatică din Ucraina, voia să facă cercetare la finalul facultăţii şi să găsească un tratament pentru cancer, relatează presa din Canada, ţară unde locuieşte familia tânărului. Potrivit ziarului Toronto Star, citat de Mediafax, familia lui Andrei Anghel, care locuieşte în orăşelul canadian Ajax, "este devastată" în urma morţii acestuia.

"Iubea oamenii, voia să facă cercetare la finalul facultăţii şi să găsească un tratament pentru cancer. Fiul meu a fost inspirat să studieze medicina de bunica sa, care a fost medic pediatru", a declarat tatăl studentului pentru publicaţia canadiană.


El a spus că fiul său şi prietena acestuia mergeau în vacanţă în Bali, Indonezia, pentru a sărbători terminarea anului II de la UMF Cluj.

"Plănuiau această vacanţă de câteva luni. Era vacanţa lor de vis în Bali", a mai spus tatăl.


La rândul său, sora cea mare a tânărului a spus că acesta iubea plajele şi drumeţiile în aer liber.

"Îşi dorea să fie un artist, voia să fie arhitect şi atunci a vrut să devină doctor, chiar voia să schimbe lumea", a subliniat sora tânărului, care a adăugat că ultima oară când acesta a fost acasă, în Canada, a fost de Crăciun, anul trecut.


Conform sursei citate, sora studentului a declarat pentru un alt ziar canadian, CityNews Toronto, că a vorbit cu acesta chiar înainte de îmbarcarea în avionul care pleca din Amsterdam spre Kuala Lumpur.

"Era în aeroport şi era aşa de entuziasmat că vor pleca în vacanţă pentru că plănuiau asta de mult timp. I-am spus: ai grijă de tine, puştiule, te iubesc. Acestea au fost ultimele cuvinte", a spus ea.


Şi mama tânărului a povestit presei canadiene că l-a rugat să îşi amâne călătoria cu câteva zile, pentru că nu era complet refăcut după o răceală, dar el i-a spus că făcuse deja rezervarea la avion şi hotel.

Familia studentului a emigrat din Cluj-Napoca în Canada în anul 1998, când acesta avea opt ani.

Ultimele Stiri
abonare newsletter