monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Accident mortal la Căpuşu Mare. O bătrână de 90 de ani, spulberată pe trecerea de pietoni

O bătrână de 90 de ani din Căpuşu Mare a murit în această dimineaţă după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni din localitate. Vinovat de producerea tragediei este un tânăr de 29 de ani din judeţul Alba.

La data de 24 iunie, ora 06:10, pe DN1-E60, pe raza comunei Căpuşu-Mare, în localitate, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane, urmată de decesul acesteia la unitatea medicală.

Un bărbat de 29 de ani, din judeţul Alba, în timp ce conducea un autovehicul prin comuna Căpuşu Mare, spre Cluj-Napoca, la intersecţia cu DJ 103 K, a surprins şi accidentat o femeie de 90 de ani.

Aceasta, în calitate de pieton, s-a angajat regulamentar în traversarea părţii carosabile, pe marcajul pietonal.

În urma impactului, femeia de 90 de ani, din comuna Căpuşu Mare, a fost rănită grav şi transportată la U.P.U. 1 Cluj-Napoca, unde a decedat în jurul orei 10:00.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru a se stabili cu exactitate  circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier.