monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Calitatea vieţii clujenilor, principalul obiectiv în Strategia de dezvoltare a municipiului 2014-2020

Strategia de dezvoltare a municipiului pentru următorii şapte ani a fost publicată pe internet. În centru se află calitatea vieţii cetăţenilor.

Cluj-Napoca

Primarul Emil Boc a anunţat astăzi că Strategia Municipiului Cluj-Napoca 2014-2020 a fost publicată, fiind un efort extraordinar al comunităţii realizat printr-un proces unic. Strategia de dezvoltare a municipiului poate fi consultată pe internet, iar cei interesaţi pot trimite sugestii şi comentarii.

"Sute de specialişti dintr-o serie cuprinzătoare de domenii au luat parte la proces, prin intermediul a 25 de grupuri de lucru coordonate de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, UBB Cluj în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca. Procesul este unic în România, iar în urma acestuia au reieşit ca factori strategici cheie inovaţia, "universitatea" (toate avantajele competitive ale Clujului sunt legate direct sau indirect de profilul universitar al oraşului) şi participarea. Conceptul cheie al Strategiei pentru perioada 2014-2020 rămâne creşterea calităţii vieţii clujenilor", a declarat Emil Boc, prin intermediul paginii sale oficiale de Facebook.

Strategia de dezvoltare a municipiului poate fi consultată AICI.