Actualitate

Centrul oraşului devine un mare şantier, în vara aceasta

Mai multe străzi din zona centrală a oraşului vor intra în reparaţii în această vară. De asemenea, este posibil să înceapă şi lucrările la podul Traian.

Patru străzi din zona centrală vor intra în reparaţii în această vară. De asemenea, lucrările de modernizare a arterei Calea Turzii au demarat deja. În plus, au fost demarate procedurile pentru realizarea lucrărilor pentru un nou pod peste Someş în Piaţa Mihai Viteazu. Anunţul pentru licitaţia privind realizarea lucrărilor la noul pod Traian a fost postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Actualul pod, aflat într-o avansată stare de degradare, va fi dărâmat, iar în locul lui va fi construit altul.

Pentru demararea lucrărilor, va fi organizată o licitaţie în urma căreia va fi desemnată firma care va realiza noul pod peste Someş, în centrul oraşului. Modalitatea de desfăşurare a procedurii de atribuire va fi offline şi se va ţine cont de oferta cea mai scăzută.


Valoarea investiţiei este estimată la peste 6,7 milioane lei, fără TVA, la care se adaugă cheltuieli neprevăzute, în valoare de peste 583.000 lei, fără TVA. Banii vor fi alocaţi din bugetul local.  

Potrivit anunţului postat în SEAP, noul pod ar urma să fie realizat în şase luni. Pe durata realizării lucrărilor la podul Traian, circulaţia va fi închisă şi restricţionată pe anumite porţiuni. 


Podul s-a rupt anul trecut sub picioarele unui pieton

Conducerea Primăriei Cluj-Napoca a luat decizia construirii unui nou pod după ce anul trecut, în aprilie, o femeie a fost la un pas să cadă în Someş după ce o porţiune din partea pietonală a podului s-a rupt sub picioarele ei. La scurt timp după acest incident, o bucată de aproximativ 15 metri din pod s-a rupt pur şi simplu, fiind îndepărtată ulterior cu ajutorul unei macarale.

Străzi din centru, în reparaţii

Pe lângă realizarea unui nou pod peste Someş, în centrul oraşului vor demara, în această vară, şi lucrările de modernizare a patru străzi: Memorandumului, Calea Moţilor, Avram Iancu şi I.C. Brătianu. Licitaţia pentru lucrările de modernizare a acestor străzi a fost adjudecată deja firmei SC Viarom Construct SA, cu o ofertă financiară de 16.953.107,12 lei fără TVA, faţă de 24.291.200,72 lei fără TVA, cât reprezenta valoarea estimată. 


Durata de realizare a lucrărilor este de şase luni.

Calea Turzii a intrat în şantier

O altă stradă importantă din oraş care a intrat în reparaţii este Calea Turzii. Lucrările de reabilitare a străzii costă 22 milioane lei. Banii provin din creditul pe care l-a contractat Primăria Cluj-Napoca la CEC în urmă cu trei ani. Pe Calea Turzii va fi realizată o zonă verde mediană şi iluminat public modern. Între intersecțiile cu străzile Observatorului și Făget, rețeaua de alimentare va fi trecută în subteran și va fi reamplasată pe banda mediană de separare a sensurilor de mers. Din vechiul sistem de iluminat vor fi înlocuiți total suporții și rețeaua de alimentare și se va păstra distanța între punctele de iluminat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter