monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Kovesi acuză Judecătoria Cluj că tergiversează dosarul lui Oprișan: În 4 ani au fost audiaţi 2 martori

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează, despre sesizarea Inspecţiei Judiciare privind posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţii care judecă dosarul lui Marian Oprişan, că această cauză se află de 1.263 de zile pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, acordându-se 29 de termene.

Kovesi reclamă posibile abateri disciplinare a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, pe motiv că această cauză nu a fost soluționată de peste 8 ani, au declarat surse din cadrul CSM.

„Sub acest aspect, în cele 24 de termene (în perioada 16.06.2011 - 22.05.2014) s-a amânat cauza numai pentru audiere de martori, deci în total 1.071 de zile. Având în vedere faptul că prin rechizitoriu au fost citaţi 72 de martori rezultă că în 25 de termene, pe parcursul a 4 ani, s-au audiat 2,8 martori/termen. Subliniem de asemenea faptul că, de la un termen la altul, pe parcursul celor 4 ani de când dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, însumând 1.263 zile, s-au acordat termene de la 49 zile,  56 zile şi chiar de 105 zile de amânare de la un termen la altul, pentru audierea celor 72 martori. Aşa fiind, pe parcursul celor 1.263 zile , judecătorul fondului nu a dispus nicio măsură pentru a judeca cu celeritate, deşi cunoaşte că dosarul cauzei este de peste 8 ani pe rolul instanţelor de judecată, iar din cei 8 ani, de 4 ani se află pe rolul acestei instanţe", se arată în sesizarea trimisă de Laura Codruta Kovesi la DNA.

"Este real faptul că acordarea termenelor reprezintă parte a administrării actului de justiţie, dar amânarea continuă este vădit disproporţionată în raport cu stadiul procesual. În consecinţă, s-a solicitat efectuarea de verificări cu privire la modul de gestionare a activităţii de cercetare judecătorească, existând indicii rezonabile de încălcare a duratei rezonabile a soluţionării cauzei. Sub acest aspect, în întreaga sa jurisprudenţă, instanţa de contencios european a decis că încălcarea duratei rezonabile rezultă numai din conduita autorităţilor. Sub acelaşi aspect, instanţa de contencios european a arătat că valorificarea dreptului la apărare, inclusiv prin cereri repetate ale părţilor, reprezintă un demers ce poate fi folosit de acestea continuu, chiar prin depăşirea limitelor, fără să le fie imputabilă, întrucât numai autorităţile judiciare pot stopa tergiversarea", mai arată DNA.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat, joi, Inspecţia Judiciară din CSM cu privire la posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţii clujeni care judecă dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan.

Surse oficiale din cadrul DNA au precizat că DNA solicită efectuarea verificărilor cu privire la faptul că, deşi Oprişan a fost trimis în judecată în iunie 2006, dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals nu a fost soluţionat nici până în prezent.

Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au confirmat că sesizarea a fost înregistrată joi, urmând a fi făcute verificări prealabile pentru a se vedea dacă există indicii privind posibile abateri disciplinare.

În 2006, când Oprişan a fost deferit justiţiei, DNA spunea că Judecătoria Focşani este cea competentă pentru a soluţiona cauza. În 14 noiembrie 2007 însă, magistraţii de la Judecătoria Focşani au dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, pentru refacerea urmăririi penale.

În februarie 2008, dosarul lui Marian Oprişan a ajuns în faţa judecătorilor de la Tribunalul Vrancea. O lună mai târziu, procesul a fost mutat la Tribunalul Cluj, după ce instanţa supremă a admis strămutarea acestuia.

Atunci, strămutarea a fost cerută de procurori, care au susţinut că Oprişan ar fi oferit locuinţe unor judecători din zonă şi că popularitatea acestuia ar putea afecta judecata imparţială a magistraţilor.

La sfârşitul lunii decembrie 2009, dosarul a fost trimis apoi la Judecătoria Focşani, în urma declinării de competenţă. Dosarul nu a rămas însă pe rolul instanţei vrâncene, el ajungând, pentru a doua oară, la Judecătoria Cluj-Napoca.

Astfel, din 7 iulie 2010, dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare a cazului.

La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprişan a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Alături de el, în dosar au mai fost inculpaţi vicepreşedintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcţiei Economice, Ion Costeanu, directorul Direcţiei Tehnice, Liviu Rusu, fost şef Serviciu Drumuri şi Poduri din Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean.

Procurorii au susţinut că o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, viraţi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) unor firme neeligibile.

Alte acuzaţii se refereau la achiziţia corpului de clădiri de la "Căprioara" şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea unităţilor de protocol Vila "Rucăr" şi "Hanul dintre Vii", situate în localităţile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreţinerea cărora Consiliul Judeţean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.