Actualitate

Elevii unui liceu din Cluj, abuzaţi şi batjocoriţi de un profesor: Vă tai mâinile

Mai mulţi părinţi de la un liceu prestigios din Cluj-Napoca se plâng de faptul că elevii sunt terorizaţi, jigniţi, abuzaţi, discriminaţi şi batjocoriţi de profesorul de geografie. Mai mult, unii părinţi au refuzat să-şi mai lase copiii la orele de geografie. Consiliul Profesoral şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj nu au luat nicio măsură în urma acestor plângeri care datează de ani buni.

Camelia (clasa a VII-a, 13 ani) şi Francisc (clasa a VI-a, 12 ani) Opreanu sunt elevi ai Liceului de Muzică Sigismund Toduţă. Din luna martie a acestui an părinţii lor au decis să nu îi mai lase să frecventeze cursurile de geografie din cauza profesorului de geografie.

“Fiica mea a fost jignită şi discriminată în mod repetat de profesorul de geografie, Rusu Oliver. Atitudinea jignitoare şi discriminatorie a acestuia s-a extins şi asupra fiului meu Francisc, elev la aceeaşi şcoală. Am întrebat mulţi părinţi dacă cunosc atitudinea acestui profesor. Majoritatea mi-au spus că sunt revoltaţi, că toţi copiii suferă din cauza atitudinii neschimbate de ani de zile a acestui om. Toţi părinţii ne-au spus că le e teamă să ceară schimbarea profesorului din cauza fricii de răzbunare a profesorului în clasă, pentru că toţi copiii povestesc cum profesorul de geografie îşi alege victimele şi le terorizează în faţa întregului colectiv timp de 8 ani, fiind singurul profesor de geografie din liceu. Inspecţiile de la Inspectoratul Şcolar sunt formale, cum vin aşa şi pleacă, iar asta îl încurajează pe profesorul Rusu în actele lui de abuz”, a povestit Anamaria Opreanu, mama celor doi copii.


“Dacă mă filmaţi vă tai mâinile”

Anamaria Opreanu consideră că viaţa şi sănătatea copiilor ei este pusă în pericol.

“Atitudinea profesorului poate în orice moment să declanşeze o criză de furie şi să se răzbune fizic pe copiii mei. Ca urmare a cererii pe care am depus-o la Consiliul Profesoral, profesorul de geografie Oliver Rusu a început o acţiune de răzbunare împotriva fiicei mele. La ora de geografie a ridicat-o în picioare şi a început să o umilească şi să o jignească în faţa întregii clase. I-a dat nota 3 şi i-a spus că nota este binemeritată. Dupa incidentul cu nota 3 noi i-am spus Cameliei să nu se mai ridice în picioare dacă este ridicată pentru a fi ţinta jignirilor profesorului sub privirile colegilor. La altă oră profesorul a insistat să se ridice. După ce a refuzat iniţial, de ruşinea colegilor Camelia s-a ridicat. Atunci a început profesorul cu un torent de acuzaţii. Profesorul a spus tuturor în clasă, ameninţător, că dacă îndrăzneşte cineva să îl filmeze îi va tăia mâinile acelui elev”, a mai spus aceasta.


Profesorul le dă copiilor porecle şi le imită defectele fizice

Florin Opreanu, tatăl celor doi, povesteşte că profesorul le vorbeşte urât copiilor, îi jigneşte şi are un mod defăimător de a se adresa elevilor, folosind nume şi porecle nepotrivite.

“În timpul orelor îi ironizează, le imită defectele fizice şi le accentuează în faţa întregului colectiv. Să nu uităm că aceşti copii au o sensibilitate aparte datorită muzicii. Ei percep aceste lucruri în felul lor, le interiorizează şi le dăunează foarte tare, le creează nesiguranţă, îi timorează, le inhibă capacitatea intelectuală şi le diminuează încrederea în sine. Camelia are o teamă constantă indusă de atitudinea şi comportamentul acestui profesor ieşit din tiparele de pedagog. La ore când o întreabă ceva din lecţie, deşi a învăţat, nu poate scoate niciun cuvânt şi plânge la telefon. Note de 2 şi 3 ar trebui să se acorde cu multă grijă şi pe baza unei evaluări, nu ca metodă de răzbunare”, spune Florin Opreanu.


 Alţi părinţi, aceleaşi probleme

Cazul soţilor Opreanu nu este singular. De-a lungul anilor zeci de părinţi s-au plâns despre metodele neacademice de predare ale profesorului Rusu.

“Problemele cu fiica mea au început din clasa a VI-a. Într-o zi fiica mea a venit frustrată de la şcoală că a primit nota 8 la geografie. Se făceau evaluări în grup şi a primit nota 8 că cineva din grup nu s-a pregătit şi a trebuit ea să suporte consecinţele. Nu mi s-a părut normal să primeşti notă pentru un alt coleg, nota e individuală. Am mers să vorbesc cu el, am fost repezit. A început s-o ameninţe pe fată. La prima şedinţă cu părinţii am pregătit un material cu elemente de ordin legislativ şi eram decis să-l acţionez în instanţă că e contra legilor învăţământului. Când începi să ameninţi un copil începi să-l frustrezi. Când ne-am dus la întâlnirea cu directorul profesorul a început să inventeze lucruri că l-am ameninţat. Mi-am dat seama că e bolnav mintal. Nu am mai întâlnit un profesor care să se descarce pe copii. De atunci, fiica mea nu s-a mai pregătit la fel la toate materiile. Lucrurile astea se întâmplă de foarte mulţi ani, incidente sunt foarte multe”, a declarat la rândul său şi Vasile Miron, tatăl unei eleve în clasa a VIII-a.


O altă mămică povesteşte că elevii merg îngroziţi la şcoală.

“Suntem îngroziţi de el, copiii noştri sunt batjocoriţi în public, îi numeşte gunoaie. L-am rugat să-mi lase copiii în pace dar a fost mai rău. Ambii mei copii sunt la acest liceu, de cel mic îşi bate joc şi îi zice că se mişcă în reluare. Comportamentul lui ridică mari semne de întrebare. De patru ani sunt aceleaşi probleme. Am făcut plângere la directorul liceului şi nu s-a rezolvat nimic. Sunt foarte sceptică că problema se va rezolva vreodată, el e titular pe post. Copiii merg îngroziţi la şcoală, nu există soluţii. Au fost cazuri când unii copii s-au mutat la altă şcoală, dar cine vrea să facă muzică e obligatoriu sa frecventeze acest liceu”, a mai precizat o altă mămică sub protecţia anonimatului.


Cer schimbarea profesorului

În cererile adresate Consiliului Profesoral şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj toţi părinţii de-a lungul vremii au cerut schimbarea profesorului dar s-au lovit de refuzul celor care ar trebui să ia aceste măsuri. Mai mult, ca urmare a acestor demersuri, profesorul de geografie a prezentat în faţa întregii clase cererea familei Opreanu de schimbare a lui, adăugând comentariile lui personale.

“Colegii au început să o judece pe Camelia, să o acuze că ea l-ar fi înjurat pe profesor şi că ea este de vină pentru conflictul creat. Dirigintele a continuat să o chestioneze pe fetiţa noastră în faţa clasei cu suspiciune şi neîncredere. Astfel s-a ajuns ca toţi colegii ei să o marginalizeze. Consider ca în învăţământ nu poate fi trecută cu vederea violenţa fizică, verbală sau ameninţările. Copiii mei nu au avut niciodată probleme disciplinare în şcoală sau în afara ei şi nu voi lăsa ca cineva, oricine ar fi, să-şi bată joc în mod repetat şi deliberat de ei. Plângerile la adresa profesorului sunt serioase, iar părinţii care au avut curajul să le facă să ştiţi că le-au făcut în disperare”, şi-a încheiat Florin Opreanu povestea.

Liceul îi ia apărarea profesorului

Comisia de cercetare disciplinară constituită la nivelul liceului în urma acestor plângeri a constatat faptul că “profesorul Oliver Rusu foloseşte un limbaj uşor ironic la clasă pentru a detensiona atmosfera clasei”.

“Nu toţi elevii, în special cei de la gimnaziu, înţeleg glumele domnului profesor, aceştia fiind mai sensibili. La clasele de liceu, profesorul Oliver Rusu are rezultate foarte bune. Acest lucru poate fi verificat şi prin rezultatele la bacalaureat. De asemenea, are elevi care participă cu real succes la diferite sesiuni de comunicări. În privinţa metodelor de predare Oliver Rusu aplică la clasă metode moderne centrate pe elev. Aceste metode s-au dovedit de-a lungul timpului benefice în dezvoltarea intelectuală a elevilor. Pe baza raportului de cercetare disciplinară a comisiei, Consiliul de administraţie a hotărât că nu se întrunesc condiţiile pentru sancţionarea disciplinară a domnului profesor Oliver Rusu. I s-a recomandat domnului profesor să folosească un limbaj adecvat vârstei elevilor, să aplice metode de predare-învăţare în funcţie de nivelul intelectual, emoţional a fiecărui elev”, a precizat Vasile Sândean-Ovadiuc, directorul Liceului de Muzică Sigismund Toduţă.

Potrivit acestuia, la liceu este aşteptată în această săptămână o comisie de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj care va analiza cazul şi va decide în consecinţă. “Problema este destul de relativă”, a mai precizat acesta.

De cealaltă parte, şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus a declarat că până nu va fi primi raportul comisiei nu se pronunţă în această problemă.

„Am trimis o echipă de control, vom avea rezultatele spre finalul săptămânii. Nu se confirmă spusele acestor părinţi. Deocamdată avem doar declaraţiile lor şi cele ale profesorului nesusţinute de alte declaraţii. Trebuie să avem mai multe declaraţii şi de la alţi părinţi, copiii nu au voie să dea declaraţii. Lucrurile sunt undeva la mijloc”, a precizat Cuibus.

Profesorul Oliver Rusu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Profesorii cer resemnarea părinţilor

“De ani de zile gravitatea abuzurilor escaladează şi mă întreb cum pot avea conştiinta curată cei care păstrează tăcerea. Din păcate, diriginţii celor doi copii ai mei sunt de partea profesorului, iar nouă ne cer să ne resemnăm. Nu realizează că de fapt sunt complici la toate actele de abuz pe care profesorul Rusu le face. Îi rog pe toţi profesorii şi părinţii să nu treacă cu vederea niciun abuz, de orice fel ar fi”, a conchis Anamaria Opreanu.

 

abonare newsletter