monitorulcj.ro Menu

Actualitate

ICCJ a decis: Clasamentul universităților e legal. Universităţile din Cluj sunt de categoria I

Universităţile din Cluj rămân în continuare în categoria “universităţi de cercetare avansată şi educaţie” (categoria I) după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a declarat legal primul clasament al universităţilor din România după standarde europene.

ICCJ a decis: universităţile din Cluj sunt de categoria I

Clasamentul a fost realizat în mandatul lui Daniel Funeriu, în anul 2011. Decizia ICCJ este irevocabilă. ICCJ a dat dreptate, în 9 aprilie, Ministerului Educaţiei într-un proces intentat de Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, privind clasificarea universităţilor.

Astfel, în urma deciziei ICCJ, universităţile din Cluj rămân în categoria I din care fac parte următoarele instituţii de învăţământ superior: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş - Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Al.I. Cuza din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Universitatea Politehnică din Timişoara.