Actualitate

Cazul "agresiunii cu acid" comise la Paris în ianuarie, judecat luni

Cazul unui bărbat francez acuzat că a comis în ianuarie un atac "cu acid" împotriva unor romi români în apropiere de Place de la République, la Paris, este judecat luni de un tribunal corecţional din capitala franceză.

Potrivit Asociaţiei Entraides-Citoyennes, care semnează această informaţie postată pe site, Florentina şi Iulian, cetăţeni romi de origine română care au fost agresaţi pe 16 ianuarie de un bărbat care i-a stropit cu un produs coroziv în timp ce erau aşezaţi pe jos, "au avut curajul să depună plângere", iar cazul urma să fie judecat luni, la ora locală 9.00 (10.00, ora României) la Camera 29 a Tribunalului Corecţional de la Paris, relatează Mediafax.

Gilles Devers, un avocat de la Asociaţia Entraides-Citoyennes va reprezenta cuplul, potrivit aceleiaşi surse.


Presupusul agresor este cunoscut de către asociaţie din vara lui 2013. Acesta a venit la evenimente organizate de asociaţie, cerând voluntarilor să-i "gonească de aici", arătând cu degetul romi găzduiţi în mansarda unui magazin de pe strada Temple, afirmând că n-au decât "să se întoarcă în România" şi ameninţând că, în caz contrar, va reveni "să facă curăţenie personal", potrivit site-ului.

Entraides-Citoyennes scrie că s-a implicat în reprezentarea cuplului în justiţie în cadrul acţiunilor sale vizând "protecţia locului de viaţă al persoanelor fără adăpost".


Romi din România care trăiau în apropiere de Place de la République, la Paris, au fost victime ale unor atacuri cu acid, scria Le Monde la începutul lui februarie, citând o anchetă publicată de site-ul Mediapart.

Potrivit publicaţiei franceze, voluntari din cadrul Asociaţiei Autremonde au declarat că au văzut, pe 16 ianuarie, un bărbat care vărsa un lichid pe o saltea aparţinând unui cuplu instalat la colţul străzilor Temple şi Béranger. Agresorul a fugit atunci când i-a văzut pe voluntari, care nu au avut altceva de făcut decât să constate pagubele.

Etichete: paris romi
abonare newsletter