monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Rusia consideră ilegală prezenţa navelor americane în Marea Neagră

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a atras atenţia, joi, în legătură cu respectarea prevederilor Convenţiei de la Montreux, după ce SUA au anunţat prelungirea prezenţei distrugătorului USS Truxtun în regiune, în contextul crizei din Crimeea.

Distrugătorul american USS Truxtun

“În ultimul timp, SUA au extins de câteva ori perioada de staţionare a navelor de război în Marea Neagră. Această prelungire nu se încadrează în prevederile existente în temeiul Convenţiei de la Montreux", a afirmat ministrul Serghei Lavrov, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a anunţat că Statele Unite vor prelungi staţionarea distrugătorului USS Truxtun în Marea Neagră şi, de asemenea, vor trimite "resurse suplimentare".

"Am trimis şase avioane de vânătoare F-15C în statele baltice pentru a patrula în spaţiul lor aerian. Alte 12 aparate F-16 au sosit în Polonia pentru a contribui la menţinerea securităţii. Staţionarea USS Truxtun în Marea Neagră a fost prelungită. De asemenea, forţele navale americane trimit în prezent resurse suplimentare în Marea Neagră", a declarat oficialul american, fără să precizeze despre ce resurse este vorba.

Distrugătorul USS Truxtun a participat luna trecută la exerciţii militare în Marea Neagră, alături de forţe navale din România şi Bulgaria.