Actualitate

8.000 de participanţi la mitingul din Capitală faţă de aciza la combustibil

Protestul faţă de introducerea accizei suplimentare la combustibil, organizat de Partidul Mişcarea Populară, se desfăşoară, sâmbătă, în Piaţa George Enescu din Capitală, la miting fiind aproximativ 8.000 de participanţi.

Pe scena amenajată în Piaţa George Enescu au urcat lideri ai PMP şi ai Fundaţiei Mişcarea Populară, majoritatea purtând cămăşi albe şi blugi, între aceştia numărându-se Eugen Tomac, Elena Udrea, Cristian Preda, Marian Preda, Daniel Funeriu, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu, Gheorghe Ştefan, Florin Popescu, scrie mediafax.ro.

Unii dintre participanţii la miting poartă veste cu sigla PMP şi pancarte pe care se pot citi mesaje precum: "Nu accizei Ponta! Ponta te arde cu pompa", "Taxa Victor Viorel te arde la portofel", "Ponta, demisia", "Traian Băsescu alături de Mişcarea Populară". Participanţii la miting au de asemenea steaguri cu sigla PMP şi steagul României.


Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, în zona Eroilor, la unul din corturile de campanie ale PMP, petiţia pentru respingerea taxei suplimentare la carburant pe care Guvernul doreşte să o introducă. El a spus că a promis că va semna petiţia PMP împotriva taxei suplimentare la carburant, dar nu va participa la mitingul pe această temă pe care PMP îl organizează sâmbătă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter