Actualitate

Radu Zamfir a participat la Sibiu la prima prelevare de organe de după accidentul aviatic

Medicul Radu Zamfir a participat, în noaptea de joi spre vineri, la prima acţiune de prelevare de organe de după accidentul aviatic din 20 ianuarie, din Apuseni, un coleg de-al său de la Cluj spunând că lucrează cu el de mulţi ani şi că se aştepta ca acesta să revină "pe teren".

Radu Zamfir a făcut parte dintr-o echipă de mai mulţi medici din Bucureşti care au ajuns la Spitalul Judeţean Sibiu la miezul nopţii, pentru o prelevare multiplă de organe, După mai bine de o jumătate de oră de la sosirea echipei de medici din Bucureşti, la Spitalul Judeţean Sibiu au ajuns şi medici din Cluj-Napoca, de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal şi de la Clinica Chirurgicală, scrie Mediafax.

Medicul Liviu Constantin, de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, a declarat presei, înainte de intrarea în sala de operaţii, că beneficiarii organelor prevelate vor fi stabiliţi abia după efectuarea rezultatelor de compatibilitate, dar a afirmat că “sunt mulţi pe lista de aşteptare”.


Liviu Constantin a precizat că toate echipele de medici intră în acelaşi timp în sala de operaţie, prelevarea făcându-se “secvenţial”.

“Fiecare echipă intră în plagă secvenţial. Se intră, fiecare îşi izolează organele respective, adică ficatul, rinichiul, pancreasul, cordul şi se prelevează într-o anumită ordine”, a mai declarat Liviu Constantin.


Medic clujean: Mă așteptam să se întoarcă atât de repede pe teren!

Întrebat dacă a mai lucrat cu medical Radu Zamfir şi dacă se aştepta ca acesta să revină în sala de operaţii atât de repede după accidentul aviatic, doctorul Liviu Constantin a răspuns: “Lucrăm împreună de mulţi ani. E prima lui prelevare de organe după tragedia din Apuseni. Mă aşteptam să se întoarcă atât de repede pe teren! Îl cunosc şi ştiam că o să se întoarcă”.

Acesta a precizat că a vorbit de mai multe ori la telefon cu Radu Zamfir după accident şi consideră că acesta “e bine”.


Operaţia a început după ce toţi membrii echipei s-au pregătit şi s-au informat asupra situaţiei medicale a tânărului de la care urmau să fie prelevate organele.

Echipa de medici de la Cluj a plecat de la Spitalul Judeţean Sibiu, vineri, în jurul orei 07.00, iar o parte dintre medicii de la Bucureşti au plecat o jumătate de oră mai târziu.


Doctorul Radu Zamfir s-a urcat în ambulanţa cu care a plecat către Capitală fără a face vreo declaraţie presei.

Ceilalţi medici au precizat că operaţia a durat mult mai mult decât se aşteptau şi nu au reuşit să preleveze pancreasul, aşa cum se stabilise iniţial, fiind prelevate, în schimb, rinichii, ficatul şi ambele cornee.


Echipa de medici de la Bucureşti a ajuns la Sibiu joi, la miezul nopţii, iar ulterior a ajuns si echipa de medici de la Cluj.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter