Actualitate

Medicul Radu Zamfir, de la spital, la conferinţă de presă. Declaraţiile medicului - Livetext

Radu Zamfir, unul dintre cei cinci răniţi în accidentul aviatic din judeţul Cluj, susţine o declaraţie de presă la ora 15:30, la Institutul Clinic Fundeni.

El a părăsit astăzi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, în jurul orei 13:00, plecând cu un avion al Tarom. El a fost cel mai puţin rănit dintre pasageri, diagnosticul la internare fiind echimoză şi escoriaţii şi traumatism bazin.

Declaraţiile medicului:

Totul a decurs iniţial bine, dar a apărut o zonă cu ceaţă, avionul a givrat, a pierdut în înălţime, a pierdut un motor şi a căzut. A durat ceva până am fost găsiţi.


Adrian Iovan era prins între fiarele avionul, am încercat să-l descarcerez dar nu am reuşit. Datorită lui suntem în viaţă.

Când am văzut copacii am realizat că o să ne prăbuşim.


Studenta nu părea conştientă. Lucrurile s-au defăşurat într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu.

Toată lumea şi-a dat silinţa să facă ce s-a putut. Am sunat la 112 , apoi am fost sunat de alţii implicaţi în operaţiunea de salvare, am încercat să transmit coordonatele. Ne-a găsit un pădurar, apoi a ajuns şi SMURD-ul.


Nu se putea ajunge decât cu piciorul acolo. Eu am mers susţinut de cineva.

Până să ajungă echipele am încercat să o resuscitez pe studentă, dar nu părea conştientă, deşi avea semne vitale.


Eu m-am considerat mai puţin vătămat. Am folosit ce aveam, pături, ca să-i încălzim pe ceilalţi.

Mi s-a părut că a trecut o jumătate de oră, nu şase ore.


Pilotul Adrian Iovan m-a rugat să-l scot din avion. Mi-e greu să spun dacă Adrian Iovan ar fi putut fi salvat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter