Actualitate

Madonna are un nou iubit, cu 29 de ani mai tânăr

Cântăreaţa Madonna, care s-a despărţit la începutul lunii decembrie 2013 de dansatorul Brahim Zaibat, după o relaţie care a durat trei ani, are un nou iubit.

Presa internaţională, citată de music-news.com, scrie că este vorba de Timor Steffens, un dansator care este cu 29 de ani mai tânăr decât vedeta americană.

Potrivit presei internaţionale, Madonna s-a afişat apoi în public cu noul ei iubit, dansatorul Timor Steffens, în vârstă de 26 de ani, la petrecerea de Revelion organizată de un designer celebru în staţiunea montană elveţiană Gstaad, scrie Mediafax.


"Relaţia dintre Madonna şi Timor era destul de intensă", a declarat pentru Radar Online unul dintre invitaţii prezenţi la petrecere.

La fel ca Brahim Zaibat, în vârstă de 25 de ani, Timor Steffens este dansator în trupa Madonnei şi, potrivit aceluiaşi site, lucrează de mai multe luni cu Madonna la un nou proiect din universul dansului.


Relaţia dintre cei doi a început la acea petrecere, la care au fost prezente multe nume importante din industria de divertisment, inclusiv cântăreţul Elton John.

Madonna şi-a petrecut sărbătorile de iarnă în Elveţia, alături de cei patru copii ai ei - Lourdes, Rocco, Mercy James şi David Banda.


Potrivit unei surse, Timor Steffens se înţelege foarte bine cu copiii artistei americane şi acesta a fost elementul care a atras-o pe Madonna şi a determinat-o să înceapă relaţia cu tânărul dansator.

La începutul anilor '90, Madonna l-a cunoscut pe antrenorul de fitness Carlos Leon, cu care are o fiică, Lourdes.


Madonna şi Guy Ritchie s-au căsătorit în 2000. Cei doi artişti au împreună un fiu biologic, Rocco, şi au adoptat în 2008, din Malawi, un băieţel, David.

Cea de-a doua căsătorie a artistei americane, cu regizorul britanic Guy Ritchie, s-a încheiat printr-un divorţ pronunţat în 2008, după opt ani de viaţă comună.


În 2009, Madonna a adoptat tot din Malawi o fetiţă, Mercy.

Ulterior, cântăreaţa americană a avut o relaţie cu modelul brazilian Jesus Luz, de care s-a despărţit în 2010, din cauza diferenţei de vârstă de 28 de ani dintre ei.

 

Etichete: madonna
Ultimele Stiri
abonare newsletter