Actualitate

Accident rutier pe strada Frunzişului

Un accident rutier a avut loc luni dimineață pe strada pe strada Frunzişului din Cluj-Napoca, direcţia Mănăştur – Zorilor. Din caiza carosabilului alunecos, o femeie a prierdut controlul volanului și a intrat într-un parapet care a proiectat-o într-un alt autoturism.

Potrivit IPJ Cluj ”accidentul s-a produs în jurul orei 08:05. O femeie de 51 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Frunzişului  din Cluj-Napoca, direcţia Mănăştur – Zorilor, nu și-a adaptat corespunzător viteza de circulație la carosabilul alunecos și a pierdut controlul volanului intrând într-un parapet care separa sensurile de circulaţie. În urma deplasătii parapetului, femeia a ajuns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din direcţiea opusă”.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătoarei auto şi a unui pasager, ambele victime fiind transportate la UPU 1 Cluj pentru acordarea de îngrijiri medicale, conform aceleiași surse.


Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter