Actualitate

Petrecere de majorat încheiată cu bătăi

În 29 decembrie, un tânăr de 20 ani a sesizat postul de poliție JJucu despre faptul că în jurul orei 05:00, în timp ce se afla în toaleta unui local public din localitatea Jucu de Mijloc, pe fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool, a fost lovit cu pumnii în zona feței de alţi doi tineri cu care participa la un majorat organizat în localul respectiv.

În urma loviturii, victima a căzut și și-a pierdut cunoștința pentru câteva minute, fiind solicitată intervenția ambulantei care l-a transportat pe acesta în stare de conştiență la UPU 1 Cluj-Napoca.

„Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul şi luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat Adriana Vornicu, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter