monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Primul tronson al Autostrăzii Lugoj – Deva a fost deschis circulaţiei

Primul tronson al Autostrăzii Lugoj - Deva, în lungime de 27 de kilometri, a fost deschis circulaţiei luni seara, lucrările fiind finalizate cu nouă luni mai târziu decât termenul stabilit.

Primul tronson al Autostrăzii Lugoj – Deva a fost deschis circulaţiei

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, primul lot al Autostrăzii Lugoj-Deva a fost deschis circulaţiei luni seara, în jurul orei 21.00, fiind daţi la o parte parapeţii care opreau accesul autoturismelor pe acest tronson, informează Mediafax.

Potrivit fişei tehnice, acest tronson de autostradă, în lungime de 27,620 de kilometri, ar fi trebuit să fie finalizat în 10 aprilie, însă lucrările au durat până în luna decembrie.

Accesul pe autostradă se face direct de pe DJ 609 A, în dreptul localităţilor Şanoviţa şi Chizătău, judeţul Timiş. După primii zece kilometri este amplasat primul nod rutier, în dreptul localităţii Balinţ, care face legătura cu centura ocolitoare a municipiului Lugoj. Ieşirea de pe autostradă se face pe DN 68 A, care leagă oraşul Făget din judeţul Timiş şi municipiul Deva din judeţul Hunedoara.

În proiect nu era prevăzut un nod rutier la Şanoviţa deoarece acest tronson de autostradă urma să fie unit cu lotul al doilea al Autostrăzii Timişoara - Lugoj.

Primul lot al Autostrăzii Lugoj - Deva a fost construit de consorţiul Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d’Acqua- Cossi Construzioni, valoarea investiţiei fiind de 681.040.913,98 lei, la care se adaugă TVA.

Garanţia pentru acest lot de autostradă este de patru ani.

Acest prim lot al Autostrăzii Lugoj - Deva are câte două benzi de circulaţie pe sens, zece poduri şi 18 pasaje. Lucrările nu sunt însă finalizate în totalitate, nefiind montaţi parapeţi şi amenajate spaţii pentru servicii. Aestea urmează să fie finalizate până în anul 2015.

Luni, premierul Victor Ponta a declarat că subtraversările pentru urşi care vor fi construite pe tronsonul de autostradă Lugoj-Deva vor costa Guvernul între 30 şi 32 de milioane de euro.

Autostrada Lugoj-Deva face parte din Coridorul IV paneuropean iar lucrările sunt finanţate din Fondul de Coeziune (85%) şi din bugetul de stat (15%).

Contractul pentru construcţia lotului doi al Autostrăzii Lugoj - Deva a fost atribuit în 18 octombrie asocierii italiene Salini - Secol. Proiectul a fost estimat la 1,081 miliarde lei, dar lucrările au fost adjudecate pentru 562,7 milioane lei. Pentru lotul al treilea, contractul a fost adjudecat în 21 octombrie de consorţiul Teloxim Con (controlată de omul de afaceri Theodor Berna) - Comsa (Spania) - Aldesa Construcciones (Spania) - Arcadis Eurometudes (Olanda) pentru 579,9 milioane lei, proiectul fiind evaluat iniţial la 1,008 miliarde lei, potrivit CNADNR.

Cele trei loturi însumează 71,9 kilometri.