Actualitate

Chevron suspendă activitatea la Pungeşti ca urmare a protestelor

Aproximativ 400 de persoane protestează, sâmbătă la prânz, pe marginea drumului Vaslui-Gârceni, faţă de intenţia Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui. Chevron a anunţat oficial suspendarea activităţilor în Pungeşti.

Protestatarii au reuşit să dărâme aproape în totalitate gardurile împrejumuitoare de pe terenul de 20.000 de metri pătraţi, deţinut de Chevron, fără ca forţele de ordine să poată interveni şi opri. Potrivit Mediafax, jandarmii care se aflau la locul desfăşurării protestului au mers în spatele celor care dărâmau gardul fără a putea interveni având în vedere că erau inferiori numeric celor aproximativ 400 de oameni care şi-au dus la îndeplinire intenţia de a pune la pământ gardurile. Ulterior, manifestanţii s-au retras în zona proprietăţii private pe care s-au aflat la începutul protestului.
După episodul dărmârii gardurilor, în zonă au ajuns alţi o sută de jandarmi echipaţi cu unifiorme de luptă, scuturi şi bastoane şi cu căşti pe cap. Aceştia au făcut un zid de-a lungul şoselei, în faţa protestatrilor, pentru a-i bloca să mai ajungă pe proprietatea Chevorn.

Ca urmare a protestelor din localitatea Pungeşti, compania Chevron a anunţat oficial, sâmbătă după-amiază, printr-un comunicat de presă, suspendarea activităţilor pe terenul deţinut la Siliştea-Pungeşti, din judeţul Vaslui. Potrivit comunicatului, reprezentanţii societăţii Chevron în România au anunţat că respectă dreptul oamenilor de a-şi exprima opiniile, însă acestea trebuie făcute în limitele legii. "Chevron confirmă astăzi (n.r. - sâmbătă) suspendarea activităţilor în Siliştea-Pungeşti ca urmare a activităţilor protestatarilor. Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi într-un mod responsabil faţă de mediul înconjurător, în conformitate cu aprobările pe baza cărora operăm şi în siguranţă, însă acest lucru nu poate fi posibil astăzi. Respectăm dreptul lor de a-şi exprima opiniile, însăcredem că acesta trebuie exercitat în limitele legii", se arată în comunicatul de presă al companiei Chevron.
Chevron nu a menţionat, în comunicatul de presă, data la care vor fi reluate lucrările în zonă.

Etichete: jandarmi chevron
Ultimele Stiri
abonare newsletter