monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Ministrul Sănătății: Spitalul regional din Cluj ar putea fi realizat prin fonduri europene

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, la comisiile parlamentare de buget-finanţe, care dezbat bugetul ministerului pe 2014, că speră ca pe fonduri europene să poată fi introduse măcar două spitale regionale, respectiv cel din Iaşi şi cel din Cluj.

"Dacă se deschide finanţarea vreunui spital regional în 2014, în acest moment nu pot să vă răspund, pentru că eu am în continuare speranţa că pe fonduri europene vom putea să introducem măcar două spitale regionale - spitalul de la Iaşi şi de la Cluj. (...) Deci, dacă vom putea să avem accesare de fonduri europene, vom merge cu predilecţie către cele două spitale regionale", a spus Nicolăescu.

 Ministrul Sănătăţii a menţionat că la Iaşi şi la Cluj sunt cele mai mari probleme din ţară, pentru că, deşi există spitale judeţene de urgenţă, acestea au mai multe pavilioane, ceea ce poate să însemne, de foarte de multe ori, decesul pacientului plimbat între acestea.

 "Prin faptul că acestea sunt multipavilionare, deseori, chiar dacă avem medici extraordinar de buni, chiar dacă avem profesionalism la cea mai înaltă clasă, plimbarea pacientului între pavilioane pe teritoriului oraşului de foarte multe ori poate să însemne decesul unui pacient. Şi atunci e clar că acolo unde sunt două regiuni importante, trebuie să dăm cu prioritate", a explicat Eugen Nicolăescu.