Actualitate

Noul album URMA, dedicat monumentelor de patrimoniu

Trupa de rock alternativ URMA, înfiinţată la Cluj în urmă cu zece ani, se întoarce aici pentru un concert extraordinar şi pentru a-şi promova cel mai nou album, „Lost End Found”, proaspăt ieșit din studio după o muncă de patru ani de zile.

Noul album URMA, dedicat monumentelor de patrimoniu Noul album URMA, dedicat monumentelor de patrimoniu

„Lost End Found” se deosebește de albumele muzicale obișnuite prin formatul în care este prezentat: un jurnal fotografic de 120 de pagini cu imagini inedite prin care se atrage atenția asupra unor monumente de patrimoniu care trebuie restaurate cât mai curând. Printre acestea se numără hotelul Continental din Cluj-Napoca, alături de Sinagoga din Timișoara, Palatul Cantacuzino din București sau Cazinoul din Constanța.

„Muzica și arhitectura sunt moduri diferite de exprimare, cu interese comune, create pentru a încânta privirea inimii. Patrimoniul este cadoul pe care un autor, muzician sau arhitect, îl oferă cu generozitate celor aflați înaintea urmei sale, fără titlu de proprietate, în ideea de a fi transmise mai departe generațiilor viitoare. Proiectul «Lost End Found» e o invitație deschisă de a redescoperi și prețui ca atare patrimoniul cultural și arhitectural. Un exercițiu de reconstrucție și renovare muzicală, adresat cu respect și considerație celor ce au reușit să ne încânte privirea inimii. Celor ce au reușit să imprime o urmă corectă, în ideea de a fi un reper demne de luat în calcul pentru generațiile viitoare. Urmelor care merită, singurele care contează a fi urmate” – este mesajul transmis de Mani Gutau fanilor URMA.


 

Albumul a fost produs de Mani Gutau/Catapulta Records în parteneriat cu Fundația Pro Patrimoniu și Ordinul Arhitecților din România și le va fi prezentat clujenilor în cadrul unui concert extraordinar, care va avea loc marţi, 3 decembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. Prin acest concert, URMA aniversează zece ani de activitate şi-şi aminteşte cu drag de începuturile trupei, chiar aici, în oraşul de pe Someş.


Muzicienii le-au mai pregătit o surpriză fanilor clujeni: concertul de la teatru va fi continuat cu o întâlnire cu ei într-un cadru mai restrâns în clubul Diesel, unde unde va fi proiectat concertul/interviul filmat de Cătălin Ștefănescu, TVR, în decembrie 2009, un material de referință despre activitatea muzicienilor ce s-au întâlnit la Cluj în urmă cu zece ani și au pus bazele proiectului URMA. Cu siguranță, autografele, amintirile şi impresiile celor zece ani de activitate vor fi la ordinea zilei.

Biletele pentru concertul de la Cluj costă între 29 și 88 de lei și pot fi achiziționate de la birourile Diesel Club (Piața Unirii nr. 10), Polus Center (Diesel Cafe), Iulius Mall (Centrul Info), în rețeaua Eventim și on-line, prin eventim.ro.


 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter