Actualitate

Concerte, focuri de artificii şi paradă militară de Ziua Naţională

400 de militari şi 40 de maşini de luptă şi intervenţie vor participa duminică la parada militară de 1 Decembrie. În plus, vor cânta Elena Gheorghe şi Voltaj, va fi pornit iluminatul public şi va avea loc o retragere cu torţe.

Evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României vor începe duminică, la ora 12.00, cu o slujbă Te Deum oficiată în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, urmată de ceremonia de depunere de coroane şi jerbe de flori la statuia lui Avram Iancu şi de o paradă a tehnicii militare la care vor participa 400 de militari şi 40 de maşini de luptă şi intervenţie.

La ora 14.15 va avea loc o scenetă istorică, pe bulevardul Eroilor, la Monumentul Memorandiştilor. Între orele 15.00-18.00, în Piaţa Unirii va avea loc un spectacol folcloric susţinut de Orchestra “Cununa Transilvană”, Sava Negrean Brudaşcu, Aurel Tămaş, Dumitru Fărcaş, Dinu Iancu Sălăjanu,Maria Lobonţ, Ansamblul “Crăişorul” şi Ansamblul “Tradiţii”.


De 1 Decembrie se aprinde iluminatul festiv în oraș

Evenimentele dedicare Zilei Naționale a României continuă cu două concerte, aprinderea iluminatului festiv, retragerea cu torţe iar seara se încheie cu tradiţionalul foc de artificii.

Astfel, între orele 18.00-19.50 în Piaţa Unirii vor cânta Elena Gheorghe şi Voltaj. La ora 19.00, tot în Piaţa Unirii se va aprinde iluminatul festiv, iar după încheierea concertelor, la ora 19.50 va avea loc, retragerea cu torţe, în Piaţa Lucian Blaga. Evenimentele dedicate zilei de 1 Decembrie se vor încheia la ora 20.00 cu tradiţionalul foc de artificii, în Piaţa Avram Iancu.


Primăria Cluj-Napoca a cumpărat pentru sărbătoarea Zilei Naţionale şi 3.000 de baloane tricolore, câteva mii de steguleţe şi 60 de kilograme de confetti. Pentru concertul Voltaj şi Elena Gheorghe, Primăria Cluj-Napoca va plăti 67.350 lei. Baloanele şi steguleţele vor costa 12.000 lei, în urma desemnării ofertelor cele mai avantajoase: 4.500 lei pentru baloane şi 7.500 lei pentru steguleţe. Cele 60 kilograme de confetti costă 20.000 lei.

abonare newsletter