Actualitate

Ambulanţă SMURD, lovită în plin de o maşină condusă de un spaniol băut

O ambulanţă SMURD Dâmboviţa aflată în misiune, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, în care erau şoferul, un pacient şi alte trei persoane, a fost lovită în plin, într-o intersecţie din municipiul Târgovişte, de o maşină condusă de un şofer spaniol aflat sub influenţa alcoolului.

sursa foto: realitatea.net sursa foto: realitatea.net

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dâmboviţa, salvarea, în care se aflau conducătorul auto, doi paramedici, un pacient şi vecinul acestuia se deplasa cu semnalele acustice şi luminoase aprinse, dar într-o intersecţie din oraşul Târgovişte a fost izbită în plin de un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean spaniol în vârstă de 37 de ani, în care era pasageră o fată din Dâmboviţa, de 20 de ani.

În urma impactului, ambulanţa a fost proiectată pe spaţiul verde al sensului giratoriu de pe Calea Domnească, din zona Doi Brazi.


"La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte au ajuns trei persoane, şoferul spaniol, tânăra care îl însoţea şi şoferul ambulanţei SMURD, toţi având leziuni uşoare. Şoferului spaniol de 37 de ani i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcolemiei, care la verificarea cu etilotestul era de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Primele date arată că acesta nu a acordat prioritate ambulanţei aflată în misiune, cu un caz de urgenţă şi care se deplasa cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, agent Adelina Torcica, potrivit Mediafax.

Pasagerul din ambulanţă a scăpat nevătămat şi a fost preluat de alt echipaj şi transportat în siguranţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, unde trebuia să ajungă pentru îngrijiri medicale, corespunzător bolii de care suferă, iar vecinul acestuia şi cei doi paramedici s-au ales cu escoriaţii care nu au necesitat deplasarea la o unitate medicală.


Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă deoarece gradul de alcoolemie stabilit impune doar o contravenţie, poliţiştii continuând ancheta pentru neacordare de prioritate.

 

abonare newsletter