Actualitate

FOTO - Sală arhiplină, la deschiderea primei ediţii a FISC

Cluj-Napoca este un oraş al umorului şi asta o demonstrează faptul că sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor a fost plină până la refuz, o parte dintre spectatori stând şi pe scări, la deschiderea primei ediţii a Festivalului Internaţional de Stand Up Comedy (FISC), care a avut loc marţi seara.

Peste 1000 de clujeni au participat la deschiderea primei ediţii FISC. În prima seară a festivalui pe scena Casei de Cultură a Studenţolor au urcat celebrii comedianţi Teo, Vio şi Costel, membrii grupului de stand up comedy Deko, care şi-au binedispus spectatorii cu ultimele lor spectacole de improvizaţie.

„Mă bucur că sunteţi întru-un număr aşa de mare la evenimentul nostru. Văd că nu aţi luat seamă la afişele de pe stradă cu spectacolele noastre anulate. Dacă mai vedeţi astfel de afişe, pe care este lipit un „ANULAT” mare şi roşu să ştiţi că nu suntem noi, sunt cei de la Baletul pe gheaţă, în fustiţe, care sunt geloşi că noi nu vrem să susţinem festivalul gay care urmează”, a declarat Iancu Şerbănescu, directorul FISC şi prezentatorul evenimentului.


Primul care a urcat pe scena Casei de Cultură a fost Vio. El a fost urmat de Costel iar prima seară a FISC a fost încheiată de Teo. Cei trei comedianţi au făcut un spectacol pe care clujenii nu îl vor uita prea curând, în cele două ore cât au stat pe scenă.

Grupul Deko

Grupul Deko a luat naştere în anul 2003. De-a lungul anilor, componenţa a fost schimbată. În momentul de faţă, membrii sunt Costel, Viorel şi Teo. Deko este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate trupe de comedie din ţară. Sunt unicii care fac spectacol de improvizaţie şi care reuşesc să stârnească ropote de aplauze din partea celor care îi audiază. Cei trei artişti au susţinut numeroase spectacole în toată ţară, fiind cei mai cunoscuţi pentru genul de stand up comedy.


Programul festivalului pentru zilele următoare:

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 20:00 va fi organizată seara maghiară cu Csenki Attila, Felméri Péter şi Szobácsi Gergő.

Finala Competiţiei Naţionale de Open Mic a cărei invitați speciali vor fi Sorin Pârcălab şi Iancu de la Comedica va avea loc joi, de la ora 20.00. Intrarea la acest eveniment se face doar pe bază de invitaţie.


Vineri, 8 noiembrie, de la ora 20:00 Andrei Ciobanu, Sergiu Floroaia şi Nicu de la Comedica vor susține un show de stand up comedy, la Casa de Cultură a Studenților.

Sâmbătă, de la ora 21, la  cinema Mărăşti va fi organizată proiecţia unei colecţii de momente de stand up comedy internaţional. Intrarea la acest eveniment este gratuită.


Gala de închidere a FISC 2013, un show de Stand up Comedy cu Câştigătorul Competiţiei Naţionale de Open Mic, Cătălin Bordea şi Dan Badea, va avea loc duminică, 10 noiembrie, de la ora 20:00, la Casa de Cultură a Studenților.

Finala Competiţiei Naţionale de Stand up Comedy va fi jurizată de: Nicu Bendea - director artistic al FISC şi comediant, Constantin Trofin - realizator de televiziune și Gabriel Aldea - blogger şi proprietar al portalului clujlife.com.


Biletele costă 20 sau 25 de lei în funcţie de locul în sală şi se găsesc online pe ww.biletmaster.ro şi de luni până vineri, între orele 10:00 şi 17:00 la Casa de Cultură a Studenţilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter