monitorulcj.ro Menu

Actualitate

AVERTIZARE METEO de ploi şi vânt în Transilvania şi lapoviţă şi ninsoare la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare meteo de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă de miercuri de la ora 14:00 până joi la ora 12:00.

Ploi şi vânt, lapoviţă şi ninsoare în Transilvania şi la munte

În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în vestul şi sudul Transilvaniei, Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40 l/mp. La munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În acelaşi interval, vântul se va intensifica treptat îndeosebi în vestul, sudul teritoriului şi în zona montană şi va atinge la rafală 45...50 km/h, iar pe arii restrânse 60...70 km/h.