Actualitate

Cadavrul fostului preşedinte al Asociaţiei Române a Apelor, găsit în lacul Tarniţa

Cadavrul fostului preşedinte al Asociaţiei Române a Apelor Vasile Ciomoş, care a dispărut în luna august în zona Tarniţa, din judeţul Cluj, a fost găsit, luni, în apele lacului, fiind recuperat de către pompieri.

Vasile Ciomoş a absolvit Universiatea "Babeş-Bolyai" cu licenţă în economie şi era doctor în economie la Universitatea din Timişoara. A predat la Academia de ştiinţe Economice din Bucureşti şi la UBB Cluj şi a fost director al Regiei Autonome de Termoficare din Cluj.

Cadavrul şefului Asociaţiei Române a Apelor a fost văzut, luni, de către un paznic în zona barajului Lacului Tarniţa. Acesta a alertat autorităţile, iar la faţa locului au sosit mai multe echipaje ISU, dar şi scafandri. Anchetatorii nu ştiu cum a ajuns bărbatul în apă, dar iau în calcul atât varianta sinuciderii, cât şi cea a unui accident.


UPDATE:

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Cluj, Adriana Vornicu, bărbatul găsit astăzi înecat a fost dat dispărut în data de 13 august. Bărbatul avea domiciliul Cluj-Napoca. "Cadavrul bărbatului va fi dus la IML Cluj, unde se vor face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a decedat bărbatul", a mai spus reprezentantul IPJ Cluj.


În luna august, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj au spus că în zona lacului Tarniţa a fost găsită o maşină deschisă şi mai multe haine pe malul lacului. Aceştia au solicitat ajutorul pompierilor pentru a verifica dacă se confirmă ipoteza unei persoane înecate în lac. "Am presupus că ar fi o persoană înecată după ce pe malul lacului poliţiştii din găsit mai multe haine şi o maşină deschisă. Martorii spun că nu au văzut nimic, de aceea am solicitat ajutorul ISU, care a intervenit cu o echipă de scafandri", a precizat atunci Adnana Ilieş, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter