Actualitate

VIDEO: Iyeoka, artista care interpretează piesa "Simply Falling", vine în noiembrie în Cluj

Iyeoka, artista care a făcut furori cu piesa "Simply Falling", va cânta în premieră în România piese de pe albumul "Say Yes", pe 5 noiembrie, la Bucureşti, în Silver Church, iar, pe 7 noiembrie, la Cluj-Napoca, la Teatrul Naţional şi la Diesel Club, informează un comunicat.

Originară din Boston, Statele Unite, Iyeoka are rădăcini nigeriene pe care le exprimă printr-un stil unic, care cuprinde elemente ale muzicii soul, R&B, rock, hip hop şi jazz. Premiată pentru activitatea sa ca poetă şi artistă care a susţinut concerte în întreaga lume, Iyeoka este un om pentru care poezia şi muzica sunt două moduri de a transmite poveşti pline de speranţă, care degajă forţă interioară, şi cântece ce renasc ca daruri emoţionale complexe către publicul cu care comunică, pe teme diverse: iubire, feminitate, cultură, luptă şi relaţii.

Iyeoka a câştigat numeroase premii pentru poeziile sale şi a fost invitată ca performing artist la faimoasa conferinţa TED Global.


Iyeoka vine în România cu piese de pe ultimul său material discografic, "Say Yes", care a adus în premieră mondială conceptul de "album care evoluează". Spre deosebire de albumele tradiţionale, care odată lansate nu se mai modifică, "Say Yes" este o colecţie care, odată cumpărată, se îmbogăţeşte permanent şi oferă acces la noi piese şi conţinut exclusiv marca Iyeoka pe tot parcursul anului.

Iyeoka şi-a început cariera muzicală creând grupul The Rock by Funk Tribe, un colectiv de artişti care a întreţesut poezia ei cu note de jazz, blues, funk şi muzică gospel. În 2004, a lansat un album de poezii-cântece, numit "Black and Blues", şi a început propriile turnee.


Cel mai recent album al ei, "Say Yes", a fost lansat în noiembrie 2010 şi include hituri precum "The Yellow Brick Road Song" (cunoscut ulterior şi de pe genericul serialului "How to make it in America"), "Simply Falling"şi "Say Yes".

Iyeoka este o cântăreaţă a cărei pricepere şi talente vocale lirice reamintesc de Nina Simone, Sade, Lauryn Hill şi Amy Winehouse.


Biletele la toate evenimentele sunt disponibile online, pe eventim.ro, şi prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti).

Pentru cele două spectacole din Cluj, biletele pot fi achiziţionate şi de la Diesel Club, Polus Center (Diesel Cafe), Iulius Mall.


Pentru concertul din The Silver Church Club, din Bucureşti, sunt puse în vânzare un număr limitat de bilete, la preţul de 50 de lei.

abonare newsletter