Actualitate

Bani europeni pentru integrarea romilor: Franța - 4,4 miliarde de euro, România - 500 de milioane de euro

Franţa a primit 4,4 miliarde de euro pentru programele destinate romilor şi pentru incluziune socială, în timp ce României i-au fost alocate doar 500 de milioane de euro, în exerciţiul bugetar 2007-2013, a declarat, vineri, la RFI Franţa, ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

Familie de romi Familie de romi

Ministrul român de Externe a dorit, în cadrul intervenţiei sale la postul francez, să infirme declaraţiile unor politicieni din Hexagon, care arată cu degetul spre sumele mari alocate României de la bugetul european pentru incluziunea romilor, informează Mediafax.

"Este o eroare gravă. În exerciţiul bugetar european 2007-2013, Franţa a beneficiat de o alocare de 4,4 miliarde de euro, în timp ce România nu a primit decât 500 milioane de euro. Noi am folosit acest buget, caree nu este alocat doar pentru romi, pentru incluziune socială, dar există o mare diferenţă între alocările bugetare europene", a declarat şeful diplomaţiei, adăugând că expulzarea unor cetăţeni europeni "nu constituie o soluţie".


Titus Corlăţean a precizat că România şi Franţa au stabilit un mecanism de cooperare în ceea ce priveşte incluziunea socială. Totodată, ministrul de Externe a evocat cooperarea bună la nivel poliţienesc şi juridic dintre cele două ţări şi a transmis disponibilitatea Bucureştiului de a suplimenta numărul de poliţişti în capitala franceză.

"Suntem dispuşi să trimitem un număr suplimentar de poliţişti la Paris pentru a combate infracţionalitatea", a spus Corlăţean, subliniind că infractorii reprezintă doar o minoritate. "Marea majoritate a resortisanţilor români este foarte bine integrată în societate franceză de mai mulţi ani", a punctat ministrul de Externe.


Politicienii francezi au avut în ultimul timp o serie de declaraţii privind problema romilor şi aderarea României la Schengen.

Ultimele Stiri
abonare newsletter