Actualitate

Peste 100 de meşteri sunt aşteptaţi la prima ediţie a Târgului Naţional al Olarilor

Peste 100 de meşteri din cele mai importante centre de olărit din ţară sunt aşteptaţi să participe la prima ediţie a Târgului Naţional al Olarilor, eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în perioada 9-10 octombrie 2013, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Peste 100 de meşteri sunt aşteptaţi la prima ediţie a Târgului Naţional al Olarilor Peste 100 de meşteri sunt aşteptaţi la prima ediţie a Târgului Naţional al Olarilor

Pe parcursul celor două zile ale manifestării, care are drept scop promovarea acestui meşteşug tradiţional, sunt aşteptaţi să participe peste 100 de meşteri din  cele 10 centre de olărit din ţară: Corund, Horezu, Miercurea Ciuc, Târnăviţa, Coseşti, Vadu Crişului, Leheceni, Codlea, Schitul Stavnic şi Vama.

„Invităm toţi iubitorii de artă tradiţională românească să participe într-un număr cât mai mare la acest târg aflat la prima ediţie. Va fi o manifestare interactivă în care publicul clujean va avea ocazia să participe la diferite demonstraţii realizate de aceşti maeştri olari, în timp ce copiilor li se va pune la dispoziţie un loc special amenajat unde se vor putea iniţia în arta olăritului” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.


Târgul este organizat împreună cu Bienala Internaţională de Ceramică, singura manifestare de anvergură internaţională din România în domeniul ceramicii contemporane.

abonare newsletter