monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Şova pregăteşte un nou tun, după modelul Bechtel? Autostrada SEBEŞ-TURDA a început cu o AMÂNARE!

Pe lângă faptul că „autostrada” va avea imensa lungime de 70 km, contractul a fost împărțit în 4 loturi, iar lucrările de construcție se estimează că vor dura 3 ani. Asta cu toate că nu se construieşte de la zero, ci pe actualul drum european, şi niciunul dintre tronsoane nu este mai lung de 25 km. Nimeni nu spune pe unde va fi deviat traficul rutier deosebit de intens pe perioada şantierului?

Autostrada de 70 de km va fi gata în trei ani

În urmă cu câteva zile, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a postat pe pagina de internet un anunţ (http://www.cnadnr.ro/proiect_pcd.php?id=606) prin care informează constructorii interesaţi de participarea la licitaţia pentru construcţia autostrăzii Turda - Sebeş că termenul limită a fost prelungit până data de 1 octombrie, la ora 16.

Iniţial, termenul pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare la licitaţie a fost 12 septembrie. În 8 august, CNADNR a anunţat prelungirea termenului până pe 17 septembrie, pentru ca acum să fie din nou extins.

„În luna iulie se termină documentaţia de transformare din drum expres în autostradă, până în decembrie vom avea terminate procedurile de licitaţie şi de atribuire, vom avea un contract semnat. Suntem obligaţi să terminăm autostrada până în 2016, pentru că am reuşit să o băgăm pe alocarea financiară 2007 - 2013, pe facilitatea N+3. Deci, va trebui terminată până în 2016”, a explicat ministrul Dan Șova, în 8 iunie, la Blaj.

Pentru 70 km, PATRU contracte!

Tronsonul de autostradă Turda - Sebeș va avea 70 de kilometri şi va fi împărţit în 4 loturi.

Valoarea totală estimată a contractului, fără TVA, depăşeşte 2,481 miliarde de lei, suma incluzând şi procentul de 10% pentru cheltuieli diverse şi neprevăzute.

Contractul este finanţat din Fondul de Coeziune (85%), în cofinanţare cu bugetul de stat (15%).  Procedura va fi tip licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Pe loturi, sumele sunt împărţite astfel:

- lotul 1 (17 km - km 0+000 - km 17+000) - 57,028 milioane de lei,

- lotul 2 (24,25 km - km 17+000 - km 41+250) - 66,913 milioane de lei,

- lotul 3 (12,45 km - km 41+250 - km 53+700) - 48,372 milioane de lei şi

- lotul 4 (16,300 km - km 53+700 - km 70+000) - 53,248 milioane de lei.

Cea mai scumpă autostradă din bani europeni

Autostrada Sebeş -Turda va fi finanţată în proporţie de 85% din fonduri europene, iar restul vor fi bani de la bugetul de stat. Autostrada va fi una dintre cele mai scumpe construite în România pe bani europeni, urmând să coste circa 8 milioane de euro pe kilometru.

Lideră la costuri până acum este Autostrada Transilvania, pentru cei 54 de kilometri constructorul primind 1,25 miliarde de euro, adică circa 23 de milioane de euro pe kilometru.

Doar „regii asfaltului” au şanse să prindă contractul

Primii 70 de kilometri din viitoarea autostradă Sebeş-Turda au fost scoşi la licitaţie pentru 565 de milioane de euro. Condiţiile de eligibilitate impuse de stat sunt foarte restrictive însă, astfel încât doar asocieri între cele mai mari companii de construcţii din România pot participa la licitaţie.

Cifra de afaceri globală din ultimii trei ani a ofertanţilor trebuie sa fie mai mare de 128 de milioane de euro pentru lotul 1, de 150 de milioane de euro pentru lotul 2, de 109 milioane de euro pentru lotul 3 si de 119 milioane de euro pentru lotul 4.

În plus, „ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat (a dus la bun sfarşit) în ultimii 3 ani cel puţin un contract de elaborare Proiect Tehnic pentru lucrări de construcţii noi/ reabilitări /modernizări/ lărgiri de drumuri naţionale şi/sau drumuri expres şi/sau autostrăzi şi/sau drumuri judeţene, în lungime totală de minim: 15 km pentru lotul 1, 20 km pentru lotul 2, 10 km pentru lotul 3 şi 15 km pentru lotul 4”, se arată în anunţul CNADNR.