monitorulcj.ro Menu

Actualitate

FOTO-VIDEO: “Liniuță" fatală la Turda: Un tânăr de 19 ani a MURIT, după ce s-a luat la întrecere pe șosea!

Un accident cumplit a avut loc azi-noapte la ieşirea din Turda. Un tânăr de 19 ani a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce s-au luat la întrecere pe şosea. De asemenea, alte cinci persoane au fost transportate la spital.

Accident cumplit în Turda (Sursa foto: turdanews.net)

Un tânăr de 19 ani din Cornești, comuna Mihai Viteazu, s-a luat la întrecere pe șosea cu un prieten, deși nu avea carnet de conducere.

Şoferul care a decedat conducea bolidul pe care şi-l achiziţionase recent deşi nu avea permis de conducere. Pe o şosea umedă, s-a luat la întrecere cu prietenul său. Într-o curbă periculoasă a apăsat mai tare pe acceleraţie, pentru a depăşi. Nu a văzut, însă, că din faţă venea un microbuz cu pasageri şi s-a izbit frontal de acesta. Impactul a fost atât de puternic, încât bolidul tânărului teribilist a fost proiectat în maşina condusă de prietenul său. Pompierii de la descarcerare s-au chinuit mai bine de 45 de minute să scoată trupul neîsufleţit dintre fiarele contorsionate. În urma accidentului, atât prietenul victimei, cât şi cinci pasageri din microbuz au fost răniţi şi transportaţi la spitalul din Turda, scrie turdanews,net.

Impactul a fost atât de violent, încât motorul Audi-ului a sărit la vreo 25 de metri de maşină, iar o roată a fost proiectată la câţiva metri, pe o stradă lăturalnică.