Actualitate

Rampa de la Pata Rât moare încet, dar sigur. Terenul intră în proprietatea Consiliului Judeţean

După mai mulţi ani, Primăria Cluj-Napoca a reuşit să întabuleze terenul pe care se află rampa de gunoi de la Pata Rât. Consilierii locali vor vota transferul către Consiliul Judeţean.

Terenul de 18,2 hectare pe care funcţionează rampa de gunoi de la Pata Rât va fi trecut din proprietatea Primăriei Cluj-Napoca în cea a Consiliului Judeţean Cluj. Proiectul de hotărâre care prevede această procedură va fi supus votului consilierilor în şedinţa de joi. După acest pas, autorităţile judeţene vor putea începe lucrările pentru închiderea groapei de gunoi, nu înainte însă de a actualiza studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Cornelia Trif, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj a declarat că este nevoie de aceste reactualizări deoarece rampa trebuia închisă în anul 2010, costurile estimate atunci pentru lucrări fiind de aproximativ 30 milioane lei, dar între timp cantitatea de gunoi depozitat a crescut foarte mult astfel că şi costul închiderii este, cu siguranţă, mai mare acum.

Pata Rât nu se închide anul acesta

Potrivit reprezentanţilor forului judeţean, rampa de la Pata Rât nu va fi închisă anul acesta, ci cel mai probabil anul viitor. Cornelia Trif a explicat că după votarea proiectului de hotărâre pentru transferul terenului, va urma transferul efectiv, apoi actualizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, organizarea licitaţiei pentru executarea lucrărilor şi abia apoi începerea lucrărilor de închidere şi ecologizare a rampei.


Mai sunt cinci gropi de gunoi care trebuie închise

Rampa de la Pata Rât nu este singura care trebuie închisă, ci mai sunt şi celelalte cinci din Câmpia Turzii, Turda, Dej, Gherla şi Huedin. “Nici terenurile de sub celelalte cinci gropi nu sunt atribuite Consiliului Judeţean. După Primăria Cluj-Napoca, Primăria din Huedin este singura care a reuşit să întabuleze terenul”, a precizat Cornelia Trif. Celelalte primării încă mai au de lucru la înscrierea terenurilor în Cartea Funciară.

Pata Rât, pe lista siturilor contaminate

Groapa de la Pata Rât trebuia să îşi sisteze activitatea încă din 2010. Potrivit proiectului de hotărâre de Consiliu Local, depozitul de deşeuri se află pe lista naţională a siturilor contaminate care face referire la acele zone în care subsolul, solul şi ecosistemele terestre au fost afectate şi au un regim special faţă de terenurile agricole, păşuni şi fânaţe.


Terenul pe care funcţionează actuala rampă nu a putut fi întabulat mai repede din cauza unor probleme legate de proprietate.

Rampa ecologică de deşeuri, funcţională din martie 2014

Închiderea şi ecologizarea rampei de la Pata Rât face parte din proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor” care prevede închiderea celor cinci rampe de gunoi neconforme plus cea de la Pata Rât şi realizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor. În prezent, la centrul ecologic de deşeuri se lucrează, după ce în luna iunie au fost nişte probleme din cauza ploilor şi nu s-a lucrat, după cum explică reprezentanţii Consiliului Judeţean. “În iunie au fost nişte întârzieri din cauza ploilor, dar în iulie şi august se lucrează, au recuperat şi sunt în grafic”, a spus Cornelia Trif. În 31 decembrie 2013, noua groapă de deşeuri va fi gata, timp de trei luni va fi în probe tehnice, iar din martie 2014 se va depozita efectiv.    

Ultimele Stiri
abonare newsletter