Actualitate

Microsoft ar putea avea un nou director general. Află când va avea loc schimbarea!

Directorul general al Microsoft, Steve Ballmer, se va retrage de la conducerea grupului, a anunţat cel mai mare producător de software la nivel mondial, iar informaţia a determinat apreciarea cotaţiei acţiunilor cu 9%.

Acesta se va retrage din postul pe care îl ocupă acum în următoarele 12 luni, după găsirea unui succesor, a anunţat Microsoft, iar informaţia a determinat apreciarea cotaţiei acţiunilor cu 9%, potrivit Market Watch, preluat de Mediafax.ro.

Un comitet special, condus de un membru al consiliului de administraţie, directorul independent John Thomson, şi din care va face parte şi Bill Gates, va căuta un nou director general, potrivit Microsoft.


Comitetul va colabora cu firma de recrutare Heidrick & Struggles International, urmând să fie analizaţi atât candidaţi din afara companiei ct şi din interiorul acesteia.

"Nu este niciodată momentul perfect pentru acest tip de tranziţie, dar acum este momentul potrivit", a spus Ballmer.


Thomson a adăugat că board-ul Microsoft este dedicat transformării grupului într-o companie de succes furnizoare de dispozitive şi servicii.

Etichete: Bill Gates microsoft
abonare newsletter