Actualitate

Un pădurar din Alba, cercetat de Poliţia Cluj pentru defrişări ilegale în Apuseni

Poliţiştii din comuna Beliş s-au sesizat, ieri, despre cazul unui pădurar de 44 de ani din comuna Horea, judeţul Alba care este suspectat de neglijenţă în serviciu.

“În 19.08.2013, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunală Beliş s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în urma unui control efectuat de specialişti din cadrul ITRSV Cluj pe raza Ocolului Silvic Horea Apuseni, au fost descoperite un număr de 183 cioate de molid fără marcă silvică provenite din tăieri ilegale de arbori de pe picior cu un volum de 103 m.c., în valoare totală de 29.944 lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.

Pădurarul M. Marin de 44 ani, din comuna Horea, jud. Alba este suspectat de săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost comise faptele.

Ultimele Stiri
abonare newsletter