monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Sondaj: În ce mai cred românii în 2013?

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES a realizat, în luna august, un studiu cu privire la percepţiile populaţiei din România asupra religiei, şi a analizat opiniile acesteia referitoare la credinţă, dar şi pe cele referitoare la alte câteva aspecte legate de morala creştină.

Studiul a relevat faptul că, pentru români, importanţa religiei vine din familie, principalul rol perceput al Bisericii fiind acela de a oferi răspunsuri problemelor sociale, în acelaşi timp Biserica ar trebui să abordeze într-o mică măsură teme legate de politică, pe listă regăsindu-se însă problemele lumii a treia, cele legate de ecologie, de indifelitate sau de avort. Totuşi, legătura dintre Biserică şi politică devine evidentă atunci când vine vorba despre persoana care ar urma să ocupe o funcţie publică, acest lucru fiind în mică măsură acceptabil dacă respectivul individ nu crede în Dumnezeu.

Presa occidentală a comentat recent asupra faptului că, după 1989, religia a câştigat tot mai mult teren în România, fapt care a condus la construirea unui număr mare de biserici şi a notat acest aspect în paralel cu situaţia economică a ţării.

Percepţia şi raportarea la religie şi Biserică:

Unul din cinci respondenţi merge o dată pe săptămână la slujbele sau la evenimentele religioase curente. 22% dintre români participă la acestea de câteva ori pe lună, un sfert de doar câteva ori pe an. În timp ce 6% dintre participanţii la studiu participă la slujbele religioase de câteva ori pe săptămână, 18% merg mai rar decât o dată pe an. Trei sferturi dintre respondenţi sunt de acord cu ideea potrivit căreia religia înseamnă adevăr. Pentru 88% dintre români, religia a fost importantă în familia lor atunci când erau copii, iar peste jumătate  dintre ei (51%) au participat în copilărie la slujbe religioase.

Cei mai mulţi respondenţi cred că Biserica oferă răspunsuri pentru problemele sociale (88%), pentru problemele morale (72%), pentru problemele din viata de familie şi pentru nevoile spirituale ale oamenilor (71%). Doar 59% consideră că problemele tinerilor îşi pot găsi răspunsuri în biserică.

Printre temele pe care trebuie să le abordeze Biserica, primele locuri sunt ocupate de infidelitate (75%) şi de problemele lumii a treia (75%), urmate de discriminarea rasială (74%), ecologia şi problemele de mediu (70%), avortul (67%), dezarmarea nucleară (62%), eutanasia (60%), şomajul (59%) sau  homosexualitatea (50%). Politica şi politicile guvernamentale sunt printre temele care au întrunit cele mai puţine opţiuni din partea respondenţilor ca fiind printre cele abordate de Biserică. O proporţie importantă dintre participanţii la studiu – 82% - apreciază că rugăciunea i-a ajutat, de-a lungul vieţii, în mare şi foarte mare măsură. 45% dintre respondenţi se roagă sau meditează zilnic, iar 27% fac acest lucru chiar de mai multe ori pe zi

În ce cred românii?

Cei mai mulţi români (96%) cred în Dumnezeu, credinţă care se manifestă mai pregnant la persoanele între 36 şi 50 de ani şi la femei. 92% dintre respondenţi cred în existenţa sufletului, 88% cred în păcat, iar 82% cred în îngeri. Credinţa în viaţa de după moarte, împărtăşită de 66% dintre respondenţi, se manifestă cu precădere la femei. Dacă în rai cred 76%, în iad cred doar 61% dintre participanţii la studiu, iar 54% cred în diavol. 51% dintre respondenţi cred în învierea morţilor, doar 24% cred în reîncarnare, credinţă care se regăseşte la tinerii între 18 şi 35 de ani, la respondenţii cu studii medii şi superioare şi la cei care au domiciliul în zona de Sud a ţării.

Două treimi dintre participanţii la studiu nu cred în forţe supranaturale. Unul din 5 români are un talisman norocos. Printre aceştia se află cei între 51 şi 60 de ani, fără studii sau cu studii elementare, respondenţii din Moldova. 45% dintre respondenţi recunosc că obişnuiesc să consulte horoscopul, iar 16% ţin cont de horoscop în viaţa de zi cu zi. Majoritare la acest capitol sunt femeile, cei care au între 36 şi 50 de ani, respondenţii fără studii sau cu studii elementare. Majoritatea românilor (62%) consideră că un politician care nu crede în Dumnezeu nu este potrivit pentru a ocupa o funcţie publică

Studiul IRES a fost realizat în perioada 5-7 august 2013 pe un eșantion de 1.370 indivizi de 18 ani și peste.