Actualitate

Silvio Berlusconi riscă să nu aibă dreptul de a candida şase ani în urma condamnării în dosarul Mediaset

Silvio Berlusconi, condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Mediaset, va riscă să nu mai aibă dreptul de a candida pentru funcţii publice timp de şase ani. În plus, procurorii cer ca fostul premier italian să predea paşaportul normal şi paşaportul diplomatic, ca măsură preventivă pentru a se evita părăsirea ţării înainte de punerea în aplicare a pedepsei.

 Silvio Berlusconi riscă să nu aibă dreptul de a candida şase ani în urma condamnării în dosarul Mediaset Silvio Berlusconi riscă să nu aibă dreptul de a candida şase ani în urma condamnării în dosarul Mediaset

Procuratura din Milano a emis vineri ordonanţa de executare a pedepsei de către Silvio Berlusconi, care trebuie să ispăşească un an de închisoare în dosarul Mediaset, dar probabil va fi plasat în arest la domiciliu sau va efectua muncă în folosul comunităţii. Silvio Berlusconi, 76 de ani, fusese condamnat în prima instanţă şi în apel la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală, cu o interdicţie de cinci ani privind deţinerea de funcţii publice.

De aemenea, procuratura a trimis, tot vineri, şi Senatului mandatul de punere în aplicare a sentinţei, iar legea prevede ca, în cazul unei condamnări definitive, demiterea din funcţie să fie validată de Camera parlamentară din care face parte persoana condamnată.


În plus, procurorii cer ca Berlusconi să predea paşaportul normal şi paşaportul diplomatic, ca măsură preventivă pentru a se evita părăsirea ţării înainte de punerea în aplicare a pedepsei.

Pedeapsa de condamnare la închisoare a fost confirmată de instanţa supremă, care a decis rejudecarea la Curtea de Apel din Milano a sancţiunii suplimentare, cea de interzicere a funcţiilor publice. În privinţa condamnării la închisoare, trei din cei patru ani beneficiază de o amnistie, astfel că Berlusconi ar avea de executat doar un an. Însă fostul premier italian ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau ar putea efectua muncă în folosul comunităţii, relatează ziarul La Repubblica.


Silvio Berlusconi ar putea cere graţierea din partea preşedintelui Giorgio Napolitano, apropiaţii lui argumentând că doar aşa se poate "restabili democraţia" în Italia, scrie Corriere della Sera. Liderii grupurilor PdL din Senat şi Camera Deputaţilor, Renato Schifani şi Renato Brunetta, au anunţat că vor adresa preşedintelui Giorgio Napolitano o cerere de graţiere a lui Berlusconi, "pentru restabilirea democraţiei în Italia". Solicitarea va fi depusă luni, când preşedintele revine din concediu. "Vom acţiona rapid, pentru redarea, conform Constituţiei, a libertăţii şi democraţiei care au fost afectate de această sentinţă", a declarat Schifani, liderului grupului Partidului Poporul Libertăţii (PdL) din Senatul italian. "Dacă solicitarea de graţiere nu va primi un răspuns afirmativ, ştim toţi ce trebuie să facem: să apărăm democraţia din Italia", a spus, la rândul său, Renato Brunetta, liderul grupului deputaţilor PdL.

Ultimele Stiri
abonare newsletter