Actualitate

Emil Boc cere Guvernului să oblige toate primăriile să-şi afişeze achiziţiile publice

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a cerut, miercuri, Guvernului să reglementeze legal, la nivel naţional, procedura implementată în premieră la Primăria Cluj-Napoca de a publica pe site-ul instituţiei toate achiziţiile publice directe până la 100.000 de euro.

Potrivit primarului Emil Boc, începând de astăzi, pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca au fost publicate câteva dintre achiziţiile pe care instituţia urmează să le contracteze.

„În privinţa achiziţiilor publice directe Primăria Cluj-Napoca are un proiect pe care sperăm noi să-l implementeze Guvernul şi în restul ţării. Primăria municipiului Cluj-Napoca este prima primărie din România care reglementează transparent procedura achiziţiilor publice directe până în 100.000 de euro. Guvernul a modificat legea achiziţiilor publice şi a dat posibilitatea autorităţilor publice să facă achiziţii fără licitaţie până în 100.000 de euro. Majorarea aceasta, spun eu, nenecesară, deschide o poartă mare de abuz în cheltuirea banului public. Dacă această măsură nu este corelată cu alte măsuri care să vizeze transparenţa modului în care se alocă aceste achiziţii directe vom avea de a face cu cheltuieri ineficiente, abuzive a banului public pentru că atâta vreme cât nu există niciun fel de control asupra acestor achiziţii, portiţa şi drumul spre abuz este deschis”, a spus Emil Boc.


Acesta a mai precizat că speră ca modelul implementat la Cluj să fie preluat de toate primăriile din România.

„Proiectul implementat de Primăria Cluj-Napoca poate constitui model pentru fiecare autoritate publică din România şi în acest sens cerem Guvernului să reglementeze la nivel legal o asemenea procedură transparentă obligând toate autorităţile publice să procedeze în consecinţă şi să afişeze pe site. Orice achiziţie publică directă este afişată pe site-ul instituţiei, este caietul de sarcini, condiţiile care trebuiesc îndeplinite, este afişat termenul de depunere al ofertelor”, a mai spus primarul Clujului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter